“Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34) sunt cuvintele care, la frageda vârstă de numai 10 ani, aveau să producă cele mai profunde schimbări și simțiri în sufletul copilei aflate la biserică împreună cu părinții, astfel încât chiar după terminarea slujbei avea să facă primul pas în sensul “lepădării de sine” când, ascunzându-se de părinți, a schimbat hainele sale bune cu cele ale săracilor.
Cum bine este știut, în fiecare an la data de 14 octombrie, o sărbătorim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ale carei moaște se află din timpul domniei domnitorului Vasile Lupu (1641) la Iași, iar numărul mare de pelerini (tot mai mare de la un an la altul) ne duce cu gândul că nu exagerăm când spunem că este una dintre cele mai populare sărbători închinate sfinților de la noi din țară. Despre viața Cuvioasei și al său urcuș duhovnicesc putem spune și citi multe în multe locuri, însă, poate, mai potrivit ar fi să ne întrebăm de ce merg oamenii în număr atât de mare la moaștele Sfintei.
Vedem în rândurile credincioșilor de la copii la vârstnici , fiecare ducând cu el propria poveste, suferință sau speranță. Trăim în vremuri atât de agitate încât oamenii de multe ori ajung să treacă atât de nepăsători sau ignoranți pe lângă suferințele celorlalți, încât cei care sunt apăsați fie de o problemă trupească fie de una sufletească ajung să nu mai ceară ajutorul nici chiar celor mai apropiați ai lor de teama refuzului sau ignoranței.
Pe lângă oamenii așezați la cozi interminabile pentru a-i putea șopti Sfintei, în cele câteva secunde cât au ocazia să stea lângă ea, povestea lor, îi vedem și pe cei care se îndoiesc și chiar îi ridiculizează spunând că stau ”la pupat de oase”. Fiecare om este liber să gândească și să se exprime din prisosul inimii sale…însă, poate, dacă s-ar întreba cât de mult s-au aplecat asupra problemelor celorlalți ar înțelege de ce cozile la moaștele Sfintei sunt atât de mari. Dacă acele cozi sunt de fapt niște cozi ale disperării personale? Dacă Sfânta Parascheva este “scăparea celor deznădăjduiți”, “alinarea la suferință” , “scăparea celor înspăimântați”, “leacul durerii”, “raza mângâierii” atunci să ne mai uimească numărul mare de credincioși ce au mers astăzi la Iași? Dimpotrivă! Celor care ne cataloghează drept “pupători de oase” îi invităm cu dragoste frățească să ne explice doar una dintre multele minuni făcute de Sfânta Cuvioasă Parascheva, mai exact cea din 27 decembrie 1888 când în biserica unde se afla racla cu moaștele sfintei a izbucnit un incendiu atât de puternic încât a ars totul în jur, ba mai mult chiar și argintul de pe raclă s-a topit, însă moaștele Sfintei au rămas neatinse, iar dacă dovada științifică întârzie să apară și scepticismul persistă, atunci haideti să fim atât de buni unii cu ceilalți încât cei în suferință să nu mai simtă nevoia să meargă acolo decât mânați de dragostea față de Sfânta.
Doamne ajută!
Monahul Serafim (Schitul Moneasa)
