Nu mai departe de zilele trecute un pui de om cu ochi albastri, vreo 6 primaveri sa fi avut, de mana unui tata grijuliu, avea sa se distinga dintre miile de pelerini ce asteptau la rand, prin sinceritatea si simplitatea cu care si-a justificat prezenta la acel rand “al sperantei”: ”Am venit la Sfanta Parascheva sa ma faca bine pentru ca am diabet”… cum spuneam, era un pui de om, senin dar cu o povara greu de dus pentru o mana de om, dar care avea bobul “acela” de credinta care sa mute “muntii” poverii purtate…Oare cate povesti nerostite stau si asteapta in liniste, ploaie si frig pentru acele cateva secunde in care sa ii sopteasca sfintei trairile din spatele povestii personale de viata? Cate dureri sufletesti sau trupesti sunt oare ascunse sub hainele, unele ponosite, altele cu staif regasite in acele randuri? Cum si de ce se incearca bagatelizarea acestor randuri ale sperantei este greu de inteles, atata timp cat peste tot sunt fluturate drepturile omului, toleranta, respectul, dar in paralel se sta la panda pentru a prinde o mica imbulzeala care sa justifice un titlu de stire care sa dea bine…
Ce o face, insa, pe Sfanta Parascheva atat de populara si indragita? Chemarea interioara inca din frageda pruncie de a-L sluji pe Dumnezeu? Milostenia si purtarea de grija pentru saraci? Ravna cu care si-a parasit casa parinteasca pentru a se retrage intr-o manastire de calugarite ? Avem multe astfel de exemple in randul sfintilor si totusi Sfanta Parascheva are acel ceva care atrage ca un magnet… te face sa simti o chemare launtrica aparte spre locul unde isi are moastele… Cine stie? Probabil ravna cu care a plecat spre Dumnezeu din tinerete inca pluteste in jurul acelei racle si o revarsa asupra celor ajunsi sa o sarbatoreasca ajutandu-i parca sa nu simta oboseala si frigul… Spunea Parintele Serafim Man ca “sfantul nu este ca o floare de sera, ferita de urgiile intemperiilor, ci ca o floare crescuta sub vitregiile naturii si in mijlocul spinilor, care au cautat sa o inabuse si sa o usuce”. Asadar, Sfanta Cuvioasa Parascheva este acea floare crescuta in munti calcarosi, pe versanti abrupti, intre spini, dar care si-a cultivat prin staruinta in nevointa o frumusete care atrage asemeni unei flori de colt…faci drum lung, urci, cobori, cauti cu speranta si bucurie sperand sa o gasesti …si cand in sfarsit o intrezaresti te lasi coplesit de frumusetea ei, o admiri, o contemplezi, o si atingi cu emotie incercand sa ii simti si tactil frumusetea, iar atunci cand te umpli de ea o iei acasa doar in suflet si amintire pentru ca, fiind pe cale de disparitie, este protejata prin lege.
Da, Sfanta noastra Cuvioasa Parascheva este protejata de toate legile nescrise ale dragostei noastre si cand suntem numiti “un popor pupator de oase” de fapt, cumva tot nevazut, ne este incalcata legea dragostei ce ne indruma pasii la inceputul lunii octombrie spre Iasi, spre a ne putea umple de frumusetea “florii de colt” a Ortodoxiei Romanesti!
Doamne ajuta!
Monahul Serafim (Schitul Moneasa)
