“Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34) sunt cuvintele, care la frageda varsta de numai 10 ani, aveau sa produca cele mai profunde schimbari si simtiri in sufletul copilei aflate la biserica impreuna cu parintii, astfel incat chiar dupa terminarea slujbei avea sa faca primul pas in sensul “lepadarii de sine” cand, ascunzandu-se de parinti, a schimbat hainele sale bune cu cele ale saracilor, fapt ce i-a adus nu de putine ori mustrari din partea lor.
Cum bine este stiut, in fiecare an la data de 14 octombrie, o sarbatorim pe Sfanta Cuvioasa Parascheva, ale carei moaste se afla din timpul domniei domnitorului Vasile Lupu (1641) la Iasi, iar numarul mare de pelerini (tot mai mare de la un an la altul) ne duce cu gandul ca nu exageram cand spunem ca este una dintre cele mai populare sarbatori inchinate sfintilor de la noi din tara. Despre viata Cuvioasei si al sau urcus duhovnicesc putem spune si citi multe in multe locuri, insa, poate, mai potrivit sa ne intrebam de ce merg oamenii in numar atat de mare la moastele Sfintei? Vedem in randurile credinciosilor de la copii la oameni in varsta , fiecare ducand cu el propria poveste, suferinta sau speranta. Traim in vremuri atat de tulburi si agitate incat oamenii de multe ori ajung sa treaca nepasatori sau ignoranti pe langa suferintele celorlalti, incat cei care sunt apasati fie de o problema trupeasca fie de una sufleteasca ajung sa nu mai ceara ajutorul nici chiar celor mai apropiati ai lor de teama refuzului sau ignorantei celor care, poate, i-ar putea ajuta, lucru reflectat in neintelegerea , de exemplu, din partea familiei in care un membru s-a sinucis. Cati oare dintre cei care ii condamna gestul se si intreaba daca nu cumva a inchis ochii la suferinta aceluia? Pe langa oamenii asezati la cozi uriase pentru a-i putea sopti Sfintei, in cele cateva secunde cat au ocazia sa stea langa ea, povestea lor, ii vedem si pe cei care se indoiesc si chiar ii ridiculizeaza spunand ca stau “la pupat de oase”. Fiecare om este liber sa gandeasca sau exprime din prisosul inimii sale…insa, poate, daca s-ar intreba cat de mult s-au aplecat asupra problemelor celorlalti ar intelege de ce cozile la moastele Sfintei sunt atat de mari…Daca acele cozi sunt de fapt niste cozi ale disperarii personale? Daca Sfanta Parascheva este “scaparea celor deznadajduiti”, “alinarea la suferinta” , “scaparea celor inspaimantati”, “leacul durerii”, “raza mangaierii” atunci sa ne mai uimeasca numarul mare de credinciosi ce au mers astazi acolo? Dimpotriva. Celor care ne acuza spunand ca suntem “pupatori de oase” ii invitam cu dragoste frateasca sa ne explice doar una dintre multele minuni facute de Sfanta Cuvioasa Parascheva, si anume cea din 27 decembrie 1888 cand in biserica unde se afla racla cu moastele sfintei a izbucnit un incendiu atat de puternic incat a ars totul in jur, ba mai mult chiar si argintul de pe racla s-a topit, insa moastele Sfintei au ramas neatinse, iar daca dovada stiintifica intarzie sa apara si scepticismul persista atunci haideti sa fim atat de buni unii cu ceilalti incat cei in suferinta sa nu mai simta nevoia sa mearga acolo decat poate manati de dragostea fata de Sfanta.
Doamne ajuta!
Monahul Serafim (Schitul Moneasa)

Facebook Comments