SEZON RATAT, CINE PLATESTE? UNIV.GOLDIS ICIM – CSM TARGOVISTE 76-78

by Sorin Haut

Univ.Goldiş ICIM a ratat în această seară şi ultimul obiectiv din cele trei de pe plan intern. După Supercupă şi Cupa României, echipa feminină de baschet a Aradului a fost eliminată în semifinalele campionatului de marea rivală, CSM Târgovişte, după un sec 0-2 la general. Nici măcar „El Clasico” sub coş nu a mai umplut Polivalenta arădeană, doar în jur de 1.000 de spectatori asistând astăzi la un adevărat „thriller”, semn rău încă din debut. Aşa cum bine anticipam, nu s-a mai repetat meciul de la Târgovişte, unde gazdele au făcut legea, câştigătoarea decizându-se, la Arad, în ultimele secunde.

Ancuţa Stoenescu „on fire”!

„Galben-albastrele” şi-au jucat ultima carte  a sezonului şi puţin a lipsit să tragă lozul câştigător. Meciul a început în forţă, cu ambele echipe trecând pe rând la conducere, Stoenescu remarcându-se în debutul jocului. Valoarea individuală a oaspetelor, cu Givens şi Coker în prim-plan, dar şi acţiunile de atac mult mai bine lucrate au făcut diferenţa până la pauza mare în favoarea Târgoviştei, una însă nu foarte mare, scor 35-41. Arădencele au ieşit mult mai montate de la cabine şi au recuperat încet dar sigur, pe mâna lui Plouffe, Engelman ori Samburska. CSM şi-a pierdut ritmul în sfertul trei, iar Milovanovic şi Plouffe au readus Aradul în avantaj în minutul 27, scor 53-48.

Două mari dezamăgiri la ICIM

Avans care nu avea să fie suficient, asta pentru că Simmons, slabită fizic şi foarte individualistă, nu a mai jucat nimic, iar Brosovszky a fost din nou depăşită de miza unui astfel de joc. Cu un Jose Araujo fără replică la erorile din jocul echipei sale şi parcă mai preocupat de arbitraj (cu greşeli, dar de ambele părţi) decât de planurile tactice, dâmboviţencele au revenit în meci datorită triplelor de efect ale Ancuţei Stoenescu. S-a terminat egal, 58-58, după 30 de minute, iar finalul se anunţa incandescent. ICIM a început mai bine ultimul sfert şi a lăsat din nou impresia că se poate desprinde, conducând cu 63-58, după două reuşite marca Plouffe şi Samburska.

Americanca Poole, arma secretă

Din acest moment şi-a intrat în rol arma secretă a campioanei, americanca Poole, care a readus din nou Târgoviştea în joc. S-a mers cap la cap până pe final, cu greşeli de ambele părţi şi cu o Givens neaşteptat de imprecisă la linia aruncărilor libere. A venit rândul campioanelor en-titre să se desprindă uşor, 66-72 în minutul 37, diferenţă care avea să fie anulată rapid, cu Samburska şi Engelman aducând suspansul la cote greu de suportat în special pentru cardiaci, 76-76 înaintea ultimului atac, dar cu Plouffe şi Broomfield eliminate pentru cinci greşeli personale! Când toată lumea aştepta prelungirile, Poole a luat acţiunea pe cont propriu, depăşind-o cu mare uşurinţă pe Brosovszky, care a mai avut la îndemâna doar faultul.

La două secunde de prelungiri…

Aceeaşi Poole a transformat cu sânge rece „liberele”, iar Samburska a aruncat în disperare, cu o secundă înaintea finalului. Mingea a lovit inelul şi Târgoviştea a încins hora bucuriei, calificându-se astfel în finala Ligii Naţionale. O calificare cu gust foarte dulce, obţinută pe terenul marii rivale, iar campioana ultimei ediţii speră să îşi apere trofeul. De partea cealaltă, rămâne doar un sezon ratat, fără nici un trofeu intern în vitrină, iar cineva trebuie să plătească pentru acest mare eşec. Cu siguranţă, toată lumea a greşit, dar timp pentru analize la rece mai e destul. Cert este că Univ.Goldiş ICIM nu a mai arătat în această stagiune ca o echipă de top, iar asta trebuie să îi pună pe gânduri pe cei care conduc clubul.

Univ.Goldiş ICIM – CSM Târgovişte 76-78

(17-20, 18-21, 23-17, 18-20)

ICIM: Plouffe 22, Engelman 14, Milovanovic 11, Samburska 10 (2×3), Simmons 9, Broomfield 6, Brosovszky 4, Crăciun. Antrenor: Jose Araujo

Târgovişte: Stoenescu 22 (5×3), Coker 19, Givens 14, Poole 12, Green 8 (2×3), Olah 3 (1×3), Watson, Huţanu. Antrenor: Dan Fleşeriu

Foto: baschetarad.ro

Facebook Comments