În contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), preotul împreună cu tinerii comunității din această parohie au organizat un eveniment cultural-artisitic, care face referire la viața satului de odinioară și totodată la obiceiurile străvechi ale moșilor și strămoșilor noștri.
Șezătoarea este văzută ca fiind un loc de comuniune și împreună lucrare a celor care se adunau. Filele de istorie consemnează faptul că aceste șezători se organizau îndeosebi în perioada iernii ajungându-se până înainte de începerea Postului Sfintelor Paști. Șezătorile în această localitate se desfășurau astfel: „Fetele și nevestele de pe aceiași uliță se înțelegeau la care dintre ele să se întâlnească, anunțau și feciorii. Seara după cină, începeau să sosească aducându-și fiecare materialul pentru lucru, de care aveau trebuință. Se așezau în rând pe scăunele și începeau munca. Torceau, coseau, cântau, spuneau snoave, ghicitori, povești. Când era munca în toi, soseau și feciorii, care intrau în vorbă cu fetele”.
În timpul șezătorii se serveau plăcinte, care erau aduse de fete. Mai exista tradiția ca gazda să fiarbă boabe de porumb până acestea înfloreau.
Grupul catehetic al acestei parohii, a încercat să reînvie această tradiție din nefericire de mult ascunsă sub obrocul tehnologiei și al informației.
Șezătoarea s-a organizat într-o casă amenajată în stilul de odinioară al caselor de țărani, fiind înfrumusețată cu icoane, ștergare țesute în război, pături cu diferite motive tradiționale, etc.
Au participat la această manifestare 35 de copii, care au fost îmbrăcați în port popular specific zonei. De asemenea fetele au avut în mâini furci cu ajutorul cărora au tors, altele au croșetat. Fiecare copil a avut de rostit câte o replică, care a făcut mult mai frumoasă șezătoarea. În același timp, aceasta a fost mult mai atractivă prin prezența unor tineri care au încântat sufletele celor prezenți, prin intonarea unor cântece populare. Totul s-a încheiat printr-o horă la care au participat toți tinerii.
Bucuria copiilor s-a observat și pe chipurile părinților și bunicilor, care și-au amintit de aceste momente frumoase pe care le-au petrecut și aceștia.
Această șezătoare a avut ca scop, în primul rând de a redescoperi valorile perene ale satului românesc de odinioară, iar în al doilea rând de a înțelege tinerii din zilele noastre că obiceiurile au ca rol, solidaritatea și iubirea față de aproapele.
Pr. Florin-Ioan Avram
