Naţional Sebiş îşi prelungeşte seria pozitivă din campionat, trupa lui Călin Cojocaru ajungând la trei victorii şi un egal în ultimele patru etape! Formaţia de pe malul Crişului Alb s-a impus astăzi la Deva cu 3-1, în faţa nou promovatei Cetate. Sebişenii au preluat iniţiativa încă din start, iar Unguru şi Velici s-au dovedit periculoşi în primul sfert de oră. Acelaşi Velici a deschis scorul în minutul 32, cu un şut puternic, sub transversală, pentru ca peste alte patru minute, Unguru să îl lobeze de la 35 de metri pe arădeanul Stănilă, care apără poarta deveană, 0-2 la pauză. Gazdele au început ceva mai decise partea a doua, iar Lintaru a ratat o bună ocazie, pentru ca la faza imediat următoare Velici să ceară fără succes un penalty. După o nouă şansă mare în contul Naţionalului, Rus şi Unguru ratând golul de 3-0, Săuca putea reduce din handicap, dar Merşca a scos în bară şutul jucătorului de la Deva.
Până mâine, pe primul loc!
Scorul de forfait a fost stabilit în minutul 85, atunci când nou intratul Călin a marcat pentru 0-3, după pasa activului Velici. Pe final, scorul putea lua proporţii, dar Mihuţa a ţintit bara, iar Velici a ratat singur cu portarul, ocazii care s-au răzbunat în minutul 90, Boloş executându-l pe Merşca cu un şut plasat, scor final 1-3. Sebișul a evoluat în formula: Păduraru (68 Merşca) – Rosenblum, Stupu, Neacșu, Cherecheș – Avramescu, Mihuța – Rus, Unguru (75 Lazea), Susan (84 Călin) – Velici (88 Stegaru). Cu această victorie, Naţional Sebiş urcă până mâine (când sunt programate alte meciuri), într-un clasament intermediar, pe primul loc al seriei a IV-a din eşalonul trei!