USR Arad continuă activitatea de monitorizare a executării proiectelor de investiții ale municipiului Arad în cursul anului 2018. La finele lunii septembrie au fost cheltuite 40,5 din cele 285 de milioane de lei bugetate, reprezentând 14,2%.
Începând cu acest an, am determinat lunar raportul între sumele planificate în bugetul local pentru a fi cheltuite în 2018 și cele efectiv plătite de la începutul anului. Astfel, în primele trei trimestre ale anului (lunile ianuarie – septembrie), administrația locală a cheltuit 40,5 milioane de lei. Progresul înregistrat este insuficient pentru a asigura implementarea proiectelor angajate până la finele anului, precum și pentru a evita înregistrarea unor excedente care să atragă penalizări financiare.
Sergiu Vlad, deputat USR Arad: ”Am primit recent datele privitoare la execuția proiectelor de investiții pentru primele trei trimestre ale anului în curs. Chiar dacă lunile de vară au adus o dublare a banilor cheltuiți de primărie, dacă ne raportăm la totalul planificat și asumat de administrația locală stăm foarte prost în continuare.
Consiliul Local Arad a dat pe mâna primarului 285 de milioane de lei pentru dezvoltarea orașului în anul 2018. Din acești bani, au fost cheltuiți mai puțin de 15%, consecința fiind privarea arădenilor de infrastructură, de dezvoltare.
Nu în ultimul rând este important să cheltuim banii colectați de la cetățeni pentru a putea beneficia în continuare de finanțarea de la bugetul național. Riscăm să repetăm situația de anul trecut, când orașul a pierdut 46 de milioane de lei pentru că sumele alocate pentru investiții nu au fost cheltuite.”