USR a desemnat prin votul membrilor candidatul pe care îl va susține în competiția pentru fotoliul de primar al Aradului, în persoana lui Sergiu Cosmin Vlad.
Alegerile primare organizate de USR Arad au avut loc la finele unui proces deschis și transparent, unde candidații s-au prezentat arădenilor, au avansat idei și soluții legate de problemele orașului. Fie că au redactat eseuri sau au participat la dezbaterile tematice organizate, cei șapte competitori au format o echipă redutabilă, pe care orașul va putea conta.
Parlamentar al USR Arad, Sergiu Vlad s-a remarcat ca cel mai activ deputat al circumscripției noastre. Antreprenor, cu implicări constante în zona civică, a fost un lider al grupului de arădeni care au salvat Parcul Eminescu de la transformarea sa în parcare. S-a implicat în USR deoarece consideră că e momentul oamenilor activi, care au muncit și au plătit taxe, să aducă eficiența și regulile din mediul privat în politică și administrație.
Sergiu Cosmin Vlad, deputat USR: „Le promit arădenilor că voi fi primarul cinstit și harnic de care au nevoie. Un primar care să fie atent la nevoile lor în toți cei patru ani de mandat, nu doar în apropierea alegerilor. Voi fi un om de echipă, deoarece Aradul merită cea mai bună administrație.
Personal, am fost de ambele părți ale geamului de la ghișeu: am stat ani de zile la rând pentru a primi o autorizație și în ultimii trei ani fac parte din aparatul politic. Ceea ce îmi propun este să creez o relație prietenoasă între cetățean și administrație, o strânsă colaborare pentru a adapta optim soluțiile la nevoile comunității.
Pentru a recupera decalajele față de vecinii din Oradea și Timișoara este nevoie de multă muncă, de măsuri ferme, de o gestiune corectă a fondurilor. Avem nevoie pentru început de ordine, iar apoi vom putea construi, pentru a exploata la maxim potențialul municipiului nostru.”