„Fifor se dovedeşte un politician fără scrupule şi ipocrit. Fără scrupule pentru că a folosit o crimă, o tragedie pentru a pune presiune pe preşedintele României să facă anumite numiri în funcţii de miniştri. Cine era propus la Interne? Chiar domnul Fifor, care profită de o crimă pentru a cerşi o funcţie publică. Ipocrit pentru că PSD se află la guvernare de trei ani şi nu a avut nicio intenţie de a reforma Poliţia sau alte instituţii, aşa cum pretinde acum. În schimb, parlamentarii PSD s-au străduit din plin să elibereze infractori care au devenit recidivişti. De trei ani, parlamentarii PSD ne transmit că sunt de partea infractorilor, nu a oamenilor cinstiţi. Poliţiştii nu au nevoie de coordonarea unor politicieni incompetenţi ca Mihai Fifor, plimbat de PSD pe la mai multe ministere. Au eventual nevoie de un cadru legislativ mai bun, pentru care Fifor şi ai săi au dovedit zero interes. PSD nu a fost şi nu va fi partidul care să propună reforme ale statului, este dimpotrivă partidul care se opune schimbărilor. De aceea avem nevoie de altă guvernare, responsabilă şi pregătită să propună instituţii eficiente”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.