Camera Deputaților, care a fost și cameră decizională, a adoptat, ieri, un proiect de modificare a legii privind diminuarea risipei alimentare. Consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării, iar nerespectarea noului act normativ va fi sancționată cu amenzi de până la 20.000 de lei.
Deputatul liberal Sergiu Bîlcea susține că a votat legea pentru că se impune luarea de măsuri pentru reducerea risipei alimentare.
„Proiectul vizează organizarea la nivel național a activității magazinelor și restaurantelor care vor fi obligate să reducă preţul alimentelor înainte de data expirării, să le doneze sau să le transforme în compost ori mâncare pentru animale. Trăim într-o societate de consum, așa că trebuie să implementăm măsuri de luptă împotriva risipei alimentare, iar Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ne este partener prin crearea unei platforme naționale de raportare a datelor cu privire la risipa alimentară de la operatori”, susține Sergiu Bîlcea.
Sergiu Bîlcea: „Trebuie să implementăm măsuri de luptă împotriva risipei alimentare”
Facebook Comments