Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Arad, susţine ideea alegerilor anticipate.
„Alegerile anticipate vor pune în acord voinţa românilor cu majoritatea parlamentară care susţine guvernarea, vor muta atenţia de la circul electoral la guvernarea eficientă. De ce să sacrificăm un an în care în loc să fie dezbătute problemele guvernării, partidele vor face campanie electorală? PSD are un număr mare de parlamentari în acest moment şi singura preocupare a acestui partid este să propună proiecte populiste dar fără surse de finanţare, care creează obligaţii pe termen lung şi riscă să ducă la blocaje financiare. PSD are oportunitatea să vină în faţa alegătorilor cu un program de guvernare şi să primească răspunsul pe care îl merită din partea românilor. Ei ştiu foarte bine că şi-au pierdut credibilitatea şi acesta este motivul pentru care pesediştii fug de electorat. Alegerile anticipate sunt o soluţie prin care putem stopa jocul distructiv al acestui partid. Cred că electoratul va susţine o guvernare responsabilă de dreapta, construită în jurul PNL, România va câştiga o jumătate de an de guvernare onestă şi muncă şi va scăpa de jumătate de an de populism PSD”, a declarat Sergiu Bîlcea.