Serbarea absolvenţilor români la Gyula şi eveniment caritabil la Grădiniţa din Pocei

by Cristian Dobre
             În data de 4 mai 2019, Florin Vasiloni, consulul general român la Gyula, a participat la două manifestări școlare, importante în viața comunității istorice românești din Ungaria, la Jula (Gyula), în județul Bekes  și la Pocei (Pocsaj), în județul Hajdu-Bihar.

 La Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB),  a avut loc serbarea de rămas bun a elevilor de clasa a XII-a, sub genericul „La revedere, școală dragă!”. 53 de elevi, cuprinși în două clase, au luat parte la această serbare, în prezența a peste 400 de persoane (elevi, profesori, părinți, invitați). La eveniment au participat Gheorghe Cozma, directorul Oficiului Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), pr. Teodor Marc, vicepreşedintele Autoguvernării Româneşti din jud. Bekes, pr. Visarion Tuderici, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, ş.a.

Programul serbării a cuprins mai multe părți.  Cele două clase absolvente au urcat pe scenă și au prezentat câte un montaj liric, în lb. română și lb. maghiară, realizat sub îndrumarea unor cadre didactice, în care prin muzică și versuri elevii și-au exprimat recunoștința față de cadrele didactice. Fiecare dintre acești elevi a primit câte o floare și un dar simbolic, o trăistuță, din partea colegilor din clasa a XI-a. În partea finală a programului oficial, conducerea școlii a împărțit mai multe premii elevilor merituoși, din clasa a XII-a.

În aceeași zi, 4 mai, în localitatea Pocei (Pocsaj), din judeţul Bihorul-Unguresc (Hajdu-Bihar), localitate cu veche traditie românească, a avut loc un eveniment caritabil, care a avut scopul de a strânge fonduri necesare dezvoltării grădiniței locale, la care sunt educați un număr de 117 preșcolari. 

Gazdele acestei manifestări, la care au participat sute de persoane, au fost primarul localităţii, Gyula Kecskes; Jenone Maszu, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Pocei și Piroska Molcsan, directorul Școlii din localitate. La manifestare au participat Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al comunității românești în Parlamentul de la Budapesta; Gheorghe Cozma, directorul Oficiului Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU); Mariana Negreu Vetro, directorul Centrului de Documentare și Informare al A ȚRU; Barta Laszlone, președintele Autoguvernării Românești din județul Hajdu-Bihar, s.a. Manifestarea a cuprins un program cultural complex, dăruit de preșcolarii de la grădiniță locală, precum și o tombolă.



Facebook Comments