Campioana en-titre a României la baschet feminin, Sepsi Sfântu Gheorghe, a debutat cu o victorie categorică în noua ediție a Ligii Naționale. Cu ex-arădeanca Annemarie Godri Părău revenită pe teren după pauza forțată cauzată de sarcină, formația covăsneană a depășit bariera celor 100 de puncte în meciul de debut al turneului inaugural, disputat la București. Sepsi s-a impus cu scorul 107-32 (22-3, 24-11, 33-8, 28-10) în fața Universității Cluj, diferența de valoare dintre cele două echipe fiind una foarte mare. Khadijiah Docia Andrea Cave a fost cea mai bună marcatoare a jocului, cu 23 de puncte. Și Rapidul, candidată la o medalie în acest sezon, a debutat cu victorie, una la un scor mult mai strâns, 66-54 (26-12, 13-17, 15-14, 12-11) cu CSM Alexandria. Formația bucureșteană s-a aflat la conducere pe tot parcursul partidei din Arena de Baschet, dar cea mai bună marcatoare a fost Kizzah Angelica Maltezo, de la CSM Alexandria, autoare a 17 puncte. Adrienne-Marie Motley a fost principala realizatoare a Rapidului, cu 14 puncte marcate. Fostele jucătoare ale Aradului, Tereza Vitulova și Alexandra Ghiță, au contribuit și ele la succes cu 10, respectiv 3 puncte. Într-un alt meci, KSE Târgu Scuiesc a furnizat prima surpriză a campionatului, trecând cu 64-56 de CSM Constanța, formație cu aspirații de podium.
Meciul Târgoviște – Arad a fost amânat la cererea adversarelor
Cele mai bune marcatoare ale jocului le-a dat CSM Constanța, Alina Podar a încheiat cu 20 de puncte, urmată de Naomi Devenport, 19 puncte, în vreme ce principala marcatoare a învingătoarei a fost Kriszta Koman, cu 14 puncte. În fine, într-un meci disputat duminică, Olimpia Brașov a trecut cu 76-60 de Sirius Târgu Mureș, cu Zubac și George, ambele de la câștigătoare, cu 28 de puncte fiecare! De la mureșence s-a remarcat Podunavac, 18 puncte. Vă reamintim că meciul CSM Târgoviște – FCC UAV Arad a fost amânat la cererea formației din cetatea Chindiei, care nu a dispus de suficiente jucătoare valide din motive medicale, în vreme ce CS Agronomia a stat în prima rundă, ca urmare a numărului impar de echipe din LNBF. Meciurile primei etape s-au disputat la București, în cadrul unui turneu inaugural organizat de FR Baschet, urmând ca din runda a doua, programată pe 15 și 16 octombrie, să se revină la sistemul obișnuit, tur-retur. Așadar, Aradul va debuta în noul sezon pe teren propriu, în meciul cu Universitatea Cluj, programat sâmbătă, 15 octombrie.
(foto: Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, facebook)