Senatorul arădean Constantin Traian Igaș a formulat două interpelări către Ministrul Transporturilor și directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin care solicită intervenția celor în măsură să repare DN7. “După cum suntem obișnuiți, în fiecare an, anotimpul rece lasă urme în carosabil. Drumul Național 7 nu face excepție, iar, în prezent, este plin de gropi și cratere, iar situația se va agrava dacă nu se intervine. Este inadmisibil pentru una dintre cele mai circulate rute din România” este de părere senatorul Igaș Traian Constantin.
Având în vedere faptul că pe site-ul oficial al Companiei nu este precizată nici o intervenție pe DN7, parlamentarul a solicitat conducerii CNADNR să prezinte un grafic de efectuare a lucrărilor de întreținere și reparații pe tronsonul care străbate județul Arad.
Senatorul a semnalat o altă poblemă recurentă pe acest tronson național. Acesta afirmă faptul că circulația este un real pericol la intemperii din cauza arborilor bătrâni cu risc mare de rupere și căderea lor pe carosabil. “Pe parcursul ultimilor ani la fiecare furtună s-au prăbușit arbori pe șosea iar uneori aceste căderi s-au lăsat cu victime umane, motiv pentru care am solicitat ministrului Ioan Rus să vină cu o soluție în ceea ce privește toaletarea arborilor sau plantarea de perdele de vegetație pentru a proteja șoseaua de viscol” declară senatorul Igaș Traian Constantin.