Senatorul de Arad Mihai Fifor, liderul grupului PSD din Senatul României, va inaugura în cursul săptămânii viitoare un cabinet parlamentar în oraşul nostru, pentru a putea fi mai aproape de arădeni şi de problemele lor specifice, conform unui comunicat al PSD Arad. „În noiembrie 2014, am fost coordonator al zonei și am lucrat la Arad, alături de colegul meu deputatul Dorel Căprar, preşedintele organizaţiei judeţene, cu o echipă tânără, dornică să facă politică şi convinsă că aceasta poate fi şi curată, bazată pe dorinţa de a face ceva şi nu pe interese personale. Mă simt legat sentimental de Arad şi datorită faptului că tatăl meu este arădean, iar o parte a familiei mele locuieşte încă în oraşul de pe Mureş. Aradul este al cetăţenilor, nu este moşia primarului Falcă, iar pactul nostru politic şi social, legătura noastră de suflet este cu locuitorii municipiului. Am constatat că oamenii se lovesc de dificultăţi comune legate de infrastructură, organizare, proceduri administrative, elemente care odată cunoscute, centralizate şi analizate pot face obiectul unor iniţiative legislative în Parlamentul României. Am toată deschiderea pentru a asculta şi analiza iar apoi, alături de colegii mei, voi încerca, în cadrul prevăzut de lege, să pun în practică ideile şi aspiraţiile comunităţii locale”, a afirmat senatorul Mihai Fifor.
SENATORUL MIHAI FIFOR ISI DESCHIDE CABINET PARLAMENTAR LA ARAD
Facebook Comments