SENATORUL IOAN CRISTINA SARE LA GATUL A DOI CONSILIERI LIBERALI DIN INEU

by webeditor

„Sare la gâtul lor”, este metaforic spus, dar cert este că lucrurile nu stau roz tocmai în jurisdicţia senatorului Ioan Cristina după ce în şedinţa de săptămâna trecută a picat la vot, în Coniliul Local, o hotărâre  privind atribuirea unui teren pentru construcţia unui supermarket din cauza a trei consilieri liberali, mă rog, mai mult democrat-liberali. Consilierii Ioan Nicodin, Nicolae Mehelean şi Ioan Creţu s-au pus împotriva intereselor primarului Călin Abrudan şi drept consecinţă co-preşedintele judeţean al PNL, Ioan Cristina, cere demisia, dacă nu, vor apărea nişte măsuri de excludere.

„Salut gestul lui Ioan Nicodin, care este unul de onoare, dar aştept un gest similar şi din partea celorlalţi doi liberali care au votat împotriva intereselor oraşului Ineu. Ei sunt, mai nou, membri ai Partidului Naţional Liberal, dar au demonstrat că ori nu vor, ori nu înţeleg ce înseamnă unitatea de partid”, a declarat senatorul Ioan Cristina.

Co-preşedintele PNL Arad a declarat că împotriva celor doi consilieri locali ineuani vor trebui luate măsuri „dacă nu înţeleg să plece singuri”.

 

Facebook Comments