Senatorul liberal Ioan Cristina susține că PSD încearcă să se cațere pe spaimele românilor în încercarea de a stoarce voturi, aplicând rețeta tradițională pesedistă: Minciună, manipulare și populism.
Ioan Cristina s-a referit la chemarea membrilor guvernului PNL în Parlament, într-o perioadă în care aceștia chiar au foarte multă treabă. Asta după ce PSD a lăsat în urmă un stat aproape eșuat, încât fost necesar ca PNL să facă imposibilul posibil pentru a gestiona criza provocată de coronavirus și pentru a preveni un dezastru social.
„Guvernul PNL nu are nimic de ascuns, parlamentarii PNL au votat pentru audierea miniștrilor, tocmai pentru că respectăm principiul transparenței. În schimb, pe vremea când erau la putere, miniștrii PSD fugeau speriați de audierile solicitate de PNL, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă, în speranța că așa își ascund incompetența. Miniștrii chemați la Parlament au demonstrat zi de zi că au luat decizii pentru a salva cât mai multe vieți posibil. În acest timp, PSD este preocupat de retorică politică și de jocuri de culise în Parlament”, a declarat Ioan Cristina.
Potrivit senatorului arădean, deciziile Guvernului sunt prezentate public zilnic iar miniștrii Cabinetului Orban chiar pot răspunde la orice oră curiozităților și atacurilor PSD și ale sateliților acestuia, demonstrând cu cifre că au acționat preventiv.
„În schimb, modelul de guvernare brevetat de PSD ne arată că ar fi fost o tragedie pentru România în această perioadă. Vedem o gașcă de politruci obosiți de atâta inactivitate, care a guvernat România pe principiul «după noi potopul»: fără investiții publice, creștere economică anemică bazată aproape exclusiv pe consum, o absorbție de fonduri europene aproape inexistentă, deficit de 4,6% la nivelul anului 2019, cea mai mare rată de creștere a prețurilor din UE, cu datorii ale guvernului către mediul privat de peste 10 miliarde de lei doar în 2019, stocuri sanitare zero și o politică externă compromisă. Înainte de orice alte acte de figurație politică, PSD ar face bine să-și asume răspunderea pentru dezastrul de guvernare livrat în ultimii ani de zile, care au slăbit dramatic capacitatea administrativă a statului”, a încheiat senatorul Ioan Cristina.