Senatorul liberal Ioan Cristina susține că este nevoie, cât mai urgent, de un guvern legitim, învestit de Parlamentul României.
„Guvernul Dăncilă eșuat, demis prin moțiune de cenzură, și nu mai are nici o legitimitate să exercite puterea în România. De aceea, trebuie alungat cât mai repede de la Palatul Victoria și de la butoanele ministerelor și autorităților guvernamentale. Pentru atingerea acestui obiectiv nu există decât o singură soluție iar aceasta este învestirea Guvernului pe care PNL îl va prezenta Parlamentului, alături de programul de guvernare”, a declarat Ioan Cristina.
„În acest sens, am demarat discuțiile cu partenerii noștri, alături de care am reușit o victorie extrem de importantă și anume trimiterea acasă a PSD. Am încredere că toți partenerii care au fost alături de noi în dărâmarea Guvernului Dăncilă gândesc la fel ca noi”, a spus senatorul liberal.
Potrivit senatorului arădean, faptul că România nu are un guvern legitim, constituțional, împiedică realizarea unor chestiuni fundamentale pentru țară. „Una dintre acestea este rectificarea bugetară, pentru ca tuturor instituțiilor publice și tuturor autorităților locale să li se aloce resursele financiare indispensabile pentru finalizarea exercițiului bugetar. De asemenea, avem pregătirea proiectului de lege a bugetului de stat și a proiectului de lege a asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020”, a menționat Ioan Cristina.
Acesta a mai invocat, între altele, necesitatea pregătirii României pentru sezonul rece, precum și prezentarea unui candidat legitim pentru funcția de comisar european.
„Este nevoie urgentă, în foarte multe domenii de activitate, de decizii pe care să le ia un Guvern care are deplină capacitate de exercitare a atribuțiilor guvernamentale. A nu vota învestirea Guvernului înseamnă a împiedica adoptarea acestor decizii și provocarea de consecințe extrem de negative asupra a milioane de români”, a conchis senatorul.