Senatorul Adrian Wiener propune reciclarea medicamentelor

by Andreea Radu

Arad. Senatorii Adrian Wiener și Allen Coliban precum și deputatul Cornel Zainea depun în Parlament o inițiativă legislativă menită să avertizeze asupra necesității returnării în farmacii a medicamentelor expirate precum și asigurarea finanțării procesului de neutralizare în siguranță a acestora.

Inițiativa de amendare a Legii nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede obligativitatea inscripționării pe ambalaj a mesajului ”RETURNAȚI MEDICAMENTELE EXPIRATE ÎN FARMACII” precum și aplicarea principiilor responsabilității extinse a producătorilor și a celui conform căruia poluatorul plătește.

Adrian Wiener: ”Contaminarea pânzei freatice și a solului cu principii farmaceutice active conduce, printre altele, la creșterea rezistenței la antibiotice, fenomen foarte pronunțat în Europa și mai ales în România. Se estimează că anual au loc în lume peste 700.000 de decese datorate strict rezistenței la antibiotice. 33.000 dintre acestea au loc în Europa, estimarea pentru România fiind de peste 25.000 de cazuri cu aproximativ 1500 de decese anual. De altfel, avem cel mai ridicat nivel de antibiorezistență din UE pentru Stafilococcus aureus și pentru Pseudomonas aeruginosa și printre cele mai ridicate niveluri pentru Acinetobacter, Klebsiella pneumoniae, E.coli, pneumococ sau entorococi.

Medicamentele expirate fac parte din categoria deșeurilor periculoase, iar ele se distrug prin incinerare. De cele mai multe ori, medicamentele expirate se aruncă, pur și simplu la gunoi, ca și gunoi menajer. Peste 1.500 de tone de medicamente expirate ajung anual la gropile de gunoi sau în sistemul de canalizare în România. Substanțele ajung în pânza freatică sau în sol și de aici în legumele, fructele și carnea pe care le consumăm iar efectele sunt devastatoare pe termen lung. Articolul 8C al Directivei pentru Substanțe Prioritare (2008/105/EC) a Parlamentului și Consiliului European instituie obligativitatea unor măsuri adecvate luate de către statele membre pentru combaterea poluării farmaceutice la toate nivelurile, inclusiv limitarea eliberării în mediu a acestora.

Cornel Zainea, deputat USR:  ”Peste 50% din râurile Europei sunt contaminate cu antibiotice, în unele cazuri concentrațiile înregistrate depășind de 300 de ori concentrațiile admise. Este cazul să acționăm rapid, iar procesul de neutralizare în condiții de siguranță a medicamentelor poate fi finanțat pornind de la principiile responsabilității extinse a producătorului și a celui prin care poluatorul plătește. Aceste scheme sunt deja aplicate în cazul ambalajelor și ele pot fi extinse și în cazul medicamentelor”.

Pe lângă antibiotice, poluarea farmaceutică cu produse de uz uman sau veterinar include și hormoni, citostatice, antidepresive și alte clase de medicamente,  cu impact asupra întregului ecosistem. De altfel, pentru autorizarea de punere pe piață a oricărui medicament în Europa, fie acestea pentru uz uman sau veterinar, este obligatorie evaluarea de tip beneficiu-risc asupra mediului (Regulamentul Parlamantului și Consiliului  (EU) 2019/6).

Atenționarea RETURNAȚI MEDICAMENTELE EXPIRATE ÎN FARMACII nu se aplică în cazul produselor și tratamentelor homeopate, suplimentelor alimentare și medicamentelor din plante medicinale.

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate