Sepsi SIC Sfântu Gheorghe şi CSM Satu Mare s-au calificat, marţi, în semifinalele Ligii Naţionale de baschet feminin, după ce au câştigat cu 2-0 seriile din primul tur al play-off-ului, sferturi de finală. ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a trecut de CS Agronomia Bucureşti cu 79-34, după ce se impusese şi luni, tot la Sfântu Gheorghe, cu 88-56 . Jovana Pasic, fostă baschetbalistă a Aradului, a reuşit 18 puncte şi 10 recuperări, dar o altă ex-arădeancă, Annemarie Godri Părău a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului de marţi, cu 12 puncte şi 9 pase decisive. În semifinale, marea favorită la titlu o va înfrunta pe câştigătoarea dintre CSU Olimpia Braşov şi CS Municipal Târgovişte. Olimpia a câştigat, marţi, primul meci al seriei, cu 77-72, sub Tâmpa, iar partida a doua va avea loc miercuri, tot la Braşov. Cealaltă semifinală le va opune pe CS Municipal Satu Mare şi pe FCC Baschet UAV Arad. CS Municipal Satu Mare a dispus marţi de CS Universitatea Cluj-Napoca, scor 97-47, după ce luni câştigase cu 94-44, tot acasă.
Primele două meciuri se joacă peste o săptămână, la Satu Mare
FCC Baschet UAV Arad a obţinut două victorii la ”masa verde” cu CS Phoenix CSU Simona Halep Constanţa (2-0 şi 2-0), echipa de la malul Mării neputând evolua din cauza infectărilor cu COVID-19 din lot. Semifinala Satu Mare (locul 2 după sezonul regulat) – Arad (poziţia a treia) se va juca în sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”, cu primele două partide programate pe terenul formaţiei din nord-vestul ţării, în 20 şi 21 aprilie. Penultimul act se mută, apoi, la Arad, cu meciul trei programat în 26 aprilie. Dacă situaţia o va cere, se va juca şi meciul cu numărul patru, pe 27 aprilie, pentru ca decisivul să se dispute, în cazul unei egalităţi de 2-2, la Satu Mare, în 30 aprilie. Sătmărencele sunt favorite atât din punct de vedere al avantajului terenului propriu, dar şi al lotului, ele impunându-se de altfel în ambele meciuri din sezonul regulat.
foto: baschet.ro (Mihai Liţiu)