Selfie cu prețul vieții! Un copil de 12 ani a murit după ce a încercat să își facă o poză pe tren

by Dana B.

Copilul care a ajuns sâmbătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău cu arsuri pe aproape 70 la sută din suprafaţa corpului după ce s-ar fi urcat pe un tren în Gara Buzău şi s-ar fi electrocutat la atingerea liniei de contact a murit duminică la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Copilul a fost găsit sâmbătă căzut între liniile de cale ferată cu vegetaţia din jurul său şi a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Buzău, notează News.ro.

Conform medicului şef al Unităţii de Primiri Urgenţe Buzău, Adrian Zoican, copilul de 12 ani avea arsuri de gradele 2 şi 3 pe 67-70 la sută din suprafaţa corpului, provocate cel mai probabil de un arc electric.

Băiatul venise la Buzău, alături de o rudă şi de fratele său pentru a merge în tradiţionalul târg Drăgaica. Ulterior, au mers să se joace în zona unor vagoane abandonate din Gara Buzău. Băieţelul s-a urcat pe unul dintre vagoane şi ar fi început să alerge. La un moment dat, spun martorii, copilul ar fi vrut să îşi facă un selfie, moment în care s-a produs un puternic arc electric care l-a aruncat la pământ.

Copilul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean din Buzău, ulterior el fiind transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

 

Sursa: news.ro

Facebook Comments