SEFUL CJ BRASOV, ACUZAT DE CORUPTIE, VA FI CERCETAT SUB CONTROL JUDICIAR

by Cosmin Mihuta

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, va fi cercetat în libertate, sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie privind atribuirea preferenţială de contracte pe bani publici, potrivit unei decizii luate marţi seară de instanţa supremă.

Aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă şi în cazul lui Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov.

Hotărârea luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă.

Administratorului judeţului Braşov, Radu Ispas, reţinut şi el alături de Căncescu şi Bâgiu, de DNA Braşov, luni seară, nu a mai fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Şeful CJ Braşov, Aristotel Căncescu (PNL), este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci fapte) şi instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit anchetatorilor, firmele care ar fi fost favorizate la atribuirea unor contracte de către CJ Braşov sunt deţinute de Gabriel Bâgiu şi de Ion Diniţă, deputat PC, cercetat şi el, în acest dosar.

Astfel, în urma plăţilor nelegale făcute de CJ Braşov către firma SC Gotic SA, a lui Diniţă, instituţia publică a fost prejudiciată cu peste 7,6 milioane de euro.

Totodată, firma SC Ramb Sistem a încasat nejustificat peste 660.000 de lei, iar Căncescu a intervenit ca aceasta să obţină şi un al treilea contract, de 20 de milioane de lei, privind renovarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, deşi licitaţia fusese câştigată de o altă societate.

În acest dosar sunt vizaţi şi vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, şi alţi subordonaţi ai lui Căncescu.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments