Este greu de spus cât de oneste sunt preţurile practicate de comercianţi în timpul promoţiei Black Friday, iar consumatorii trebuie să fie foarte atenţi, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Pîrvu.
„Până la această dată, doar Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov a înregistrat 40 de reclamaţii prin care se sesizează nerespectarea termenelor de livrare, anularea comenzilor şi nerestituirea contravalorii produselor în termenul legal. Procedurile de soluţionare a acestor sesizări sunt încă în curs”, a precizat Pîrvu.
El a susţinut că reprezentanţii ANPC se autosesizează inclusiv în cazul postărilor pe Facebook ale consumatorilor nemulţumiţi, precum şi în cazul relatărilor din presă.
Întrebat cât de oneste apreciază că sunt preţurile în timpul campaniilor Black Friday, în general, pe o scară de la 1 la 10, şeful ANPC a răspuns: „E greu de spus”.
„Important este ca practicile comerciale ale operatorilor economici să fie legale şi să nu aducă atingere drepturilor consumatorilor, nici cu ocazia campaniilor de reduceri, nici în restul anului. Noi pentru acest lucru luptăm în fiecare zi şi vă asigur, şi pe dumneavoastră, şi pe consumatori, că suntem foarte atenţi şi vigilenţi”, a adăugat el.
Şeful ANPC a precizat că, având în vedere experienţa anilor trecuţi, ANPC i-a avertizat pe consumatori prin comunicările din presă şi pe Facebook că trebuie să fie foarte atenţi, pentru a se putea feri de eventuale practici comerciale incorecte.
ANPC îi sfătuieşte pe consumatori, pentru cumpărăturile online, să verifice stocul existent şi preţul afişat pe site, dacă acesta este integral (conţine sau nu TVA) şi dacă include costul de livrare. Consumatorul poate contacta comerciantul prin telefon pentru a cere informaţii suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condiţiilor de livrare. Inclusiv modul în care acesta răspunde la întrebări îi poate oferi consumatorului indicii asupra seriozităţii vânzătorului.
Consumatorul trebuie să ştie că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are dreptul de returna produsul în 14 zile fără a preciza vreun motiv. În acest caz, primeşte înapoi banii în termen tot de alte 14 zile.
Foarte important este şi faptul că, în cazul în care magazinul online nu precizează expres despre termenul de 14 zile în care oamenii pot returna produsele, acest termen se prelungeşte cu încă 12 luni.
Întrebat care sunt cele mai frecvente capcane folosite de companii în timpul Black Friday, pentru a păcăli clienţii, şeful ANPC a dat exemplele de anul trecut.
„S-au înregistrat, ca urmare a acestei campanii de anul trecut, 63 de reclamaţii, principalele nereguli constatate fiind: abateri de informare privind caracteristicile produsului şi momentul încheierii contractelor, nerespectarea termenelor de livrare, livrarea de alte produse faţă de cele comandate, livrarea de produse cu deficienţe sau neconforme cu specificaţiile de pe site, nerespectarea termenelor de ramburs, comportament incorect în relaţia cu consumatorii, nerespectarea termenelor de remediere, practici comerciale înşelătoare (de exemplu nerespectarea modului de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific preţului)”, a arătat Pîrvu.
Ca urmare a controalelor desfăşurate de comisarii ANPC, au fost constatate abateri de la legislaţia privind protecţia consumatorilor şi au fost dispuse măsuri de încetarea practicii, remedierea situaţiilor reclamate, iar, în 27 din cazuri, au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 122.000 lei.
Pîrvu a mai spus că şi el, personal, a făcut cumpărături în timpul campaniilor de Black Friday, însă a ţinut cont de sfaturile transmise de instituţia pe care o conduce şi nu a întâmpinat probleme până acum.
Întrebat dacă şi anul acesta intenţionează să cumpere ceva, el a răspuns: „Dacă voi găsi ceva interesant, sigur, de ce nu?”.
„Consider că orice soluţie comercială legală, propusă de operatorii economici, este o foarte bună ocazie pentru consumatori să achiziţioneze produsele pe care şi le doresc şi de care au nevoie. Nu văd nimic rău în asta. Totul este să se respecte cadrul legal şi să nu fie lezate interesele nimănui. Atunci totul e în regulă”, a adăugat el.
Anul trecut, de Black Friday, comercianţii au realizat vânzări de 200 de milioane de euro (circa 900 de milioane de lei), reprezentând aproximativ 7% din vânzările realizate în tot anul trecut.
Sursa: digi24.ro