S-a continuat șirul vizitelor la unitățile de învățământ din Municipiul Arad. Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea, împreună cu doamna Inspector școlar general adjunct Anca Stoenescu și domnul Constantin Cătană, director al Direcției de Sănătate Publică, au vizitat astăzi următoarele unități de învățământ: Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Grădința P.P. 13 și Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal”.
„Cu ocazia acestor acțiuni am constatat că școlile oferă în general condiții bune elevilor, preșcolarilor și profesorilor. Administratorii școlilor mai au o săptămână la dispoziție să remedieze micile probleme care mai există. Toate unitățile școlare din județul nostru trebuie să îi primească pe elevi și pe profesori în cele mai bune condiții, iar acest lucru se poate face prin contribuția tuturor celor care sunt implicați în sistemul de învățământ, de la profesori, Inspectoratul Școlar și alte instituții, până la autoritățile administrației publice locale”, a declarat Prefectul Județului Arad, Florentina Horgea.