Nu o dată auzim de la liderii PNL Arad acuze la adresa puterii, când e vorba despre pensii speciale ale judecătorilor, parlamentarilor, procurorilor, polițiștilor, despre salariile nesimțite din parlament, din societăți de stat și așa mai departe. Nu-i auzim însă vorbind pe șefii PNL Arad despre veniturile lor, ca angajați la stat, ca aleși, ca reprezentanți în Consilii de Administrații la diferite societăți subordonate CJA sau CLM, care deși sunt pe butuci (multe dintre ele), plătesc indemnizații grase liberalilor care sunt membri ai CA-urilor.
Haideți să vedem cât câștigă șefii CJA Iustin Cionca, Sergiu Bîlcea și Claudia Boghicevici, lideri importanți ai PNL, în funcțiile de președinte și vicepreședinți ai instituției.
Conform declarațiilor de avere ale șefilor CJA, câștigurile acestora, în 2017, s-au dublat. Da, citiți bine, pe vremea guvernării PSD-ALDE, pe care cei trei o înjură din toată inima. Nu am auzit vreun protest din partea președintelui Cionca sau a vicepreședinților Boghicevici și Bîlcea, cu privire la aceste cheltuieli suplimentare, în schimb am citit în comunicatele acestora critici dure cu privire la cheltuielile mari cu salariile la nivel național, cu privire la majorările nesustenabile a unor salarii, cu privire la câștigurile nesimțite ale unor pensionari speciali.
Ca să trecem în miezul problemei, să spunem că în 2016, conform declarației depuse în iunie 2017, președintele CJA Iustin Cionca a avut o indemnizație de 32.192 de lei. Asta pe 6 luni, fiindcă abia în iunie 2016 a preluat mandatul. În 2017, conform declarației depuse în iunie 2018, Iustin Cionca a avut o indemnizație de 104.839 de lei. Având în vedere faptul că în vara anului 2017, coaliția PSD-ALDE a majorat indemnizațiile președinților și vicepreședinților de CJ, și scăzând suma pe care a câștigat-o Iustin Cionca, pe șase luni, în 2016, rezultă că pe jumătate de an, după majorarea salariilor, președintele CJA încasează aproximativ 72.000 de lei. Cu alte cuvinte, de la o indemnizație de 5000 și ceva de lei lunar, a ajuns la peste 10.000 de lei, conform acestor calcule. Asta anul trecut, pentru că în martie a mai venit o majorare, despre care vom afla probabil din declarația de anul viitor.
La nivelul celor doi vicepreședinți, lucrurile stau la fel. Doamna Boghicevici a sărit de la o indemnizație de 26.500 de lei, pe șase luni, în 2016, la una de 91.100 de lei pe an, în 2017. Deci, de la vreo 2000 și un pic de lei, a ajuns la aproape 8.000 de lei, lunar, anul trecut. Domnul Bîlcea, care știm că nu are nevoie de banii de la CJA, fiind un om bogat, după cum se aude, a beneficiat și el de aceste creșteri, de la 26.400 de lei pe șase luni în 2016, la aproape 90.000 pe an în 2017. Dacă tot e în goană după imagine, în loc să bage bani grei pe la partid, domnul Bîlcea și-ar putea dona indemnizația unor copii săraci, secției de Pediatriei, caselor de bătrâni și așa mai departe. Cu siguranță ar fi mai apfreciat de arădeni, decât în urma pozelor pe care le face cu elevii de nota 10, cu al căror succes nu are nicio legătură.
Multe comentarii, nu credem că ar fi de făcut, cu excepția unuia: se dovedește încă o dată că politicienii sunt premianți la teorie, dar repetenți când e vorba de practică, iar atunci când e vorba să le intre un ban în buzunar, îl acceptă chiar și din partea adversarilor.
P.S.: Îi felicităm pe cei responsabili din Consiliul județean pentru promptitudinea cu care au afișat pe pagina instituției și declarația de avere a domnului Cionca.