Şedinţa de Consiliu Judeţean de astăzi s-a desfăşurat într-un cadru deosebit, sub auspiciul Centenarului Marii Uniri. Evenimentul a fost patronat de conducerea Consiliului Judeţean Arad şi Înalt Prea Sfinţia Sa Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului.
Şedinţa a fost deschisă cu intonarea imnului de stat, după care corul bărbătesc „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, condus de arhid. asist. univ. dr. Tiberiu Ardelean a subliniat solemnitatea momentului interpretând o suită de cântece patriotice.
În alocuţiunea Sa, Înalt Preasfinţitul Timotei Seviciu, a vorbit despre însemnătatea momentului şi rolul istoric al Bisericii, după care conducerea Consiliului Judeţean Arad a înmânat fiecărui consilier judeţean Placheta Centenar.
„Am pregătit un moment festiv la această ședință, prin care să ne amintim cu toții că, în Anul Centenar, fiecare așa cum a înțeles că se cuvine, așa cum a știut și așa cum a dorit, și-a adus aportul la proiectele de dezvoltare ale județului Arad. Am înmânat consilierilor județeni placheta aniversară a Centenarului, care să ne amintească fiecăruia, în orice moment, că, deasupra tuturor, interesul Aradului și al României sunt cele mai importante!”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.