Unele fotomodele ar face moarte de om să aibă un corp la fel de frumos precum cel al Andreei Bălan. ȘI, evident, să și-l poată păstra așa cum este acum, pentru că Andreea Bălan are un secret: este o gurmandă, ea recunocându-ne că mănâncă până nu mai poate.
”Da, mănânc. Și încă mănânc mult de tot”, ne-a spus, zilele trecute, la un eveniment monden, Andreea Bălan. Mai mult decât atât, frumoasa cântăreață nu s-a sfiit și s-a înfruptat cu o specialitate spaniolă, jamon, adică o șuncă bine afumată, crud-uscată.
Și, ca să fie clar că este o pofticioasă care nu își refuză nicio plăcere când vine vorba de mâncare, a mai luat câteva feliuțe. Apoi, încântată, s-a pus la masă și, ca o adevărată gurmandă, a mâncat tot ce i s-a pus în față, la sfârșit servind și câteva stridii, aliment devenit celebru pentru efectele sale afrodisiace. ”Nu mi-e frică să mănânc. Nu mi-e frică nici că mă voi îngrășa, pentru că fac foarte mult efort fizic. Am zilnic repetiții, dansez enorm de mult, am show-uri complexe care, normal, sunt obositoare. Așa că pot să mănânc cât vreau, ce vreau, când vreau fără să mă îngraș. E adevărat, mă ajută și ”genetica”, e ceva moștenit din familie”, ne-a spus în exclusivitate Andreea Bălan.
În altă ordine de idei, talentata artistă este, în plan personal, extrem de satisfăcută, relația ei cu Michel derulându-se așa cum își dorește. ”Stăm cât de mult timp putem împreună. Nu, el nu se va muta definitiv în România, stăm aici mai mult, dar vom merge și prin America. Mie îmi place foarte mult New York-ul și îmi doresc să îl văd cât mai des”, ne-a spus Andreea.
Mai mult, a recunoscut vedeta, chiar dacă nu a fost stabilit nimic legat de măritișul ei, talentata artistă recunoaște că are în plan și un asemenea pas. ”Să vedem cum va merge relația la anul, să mai treacă niște timp, și, cine știe?!”, ne-a explicat Andreea, plecând apoi de la petrecerea ”Te cunosc de undeva” spre casa în care locuiește cu Michael.(spynews.ro)