SEBISUL DA RESTART IN LUPTA LA PROMOVARE: „MERGEM LA GIARMATA CU GANDUL LA VICTORIE”

by Sorin Haut

Naţional Sebiş a ratat desprinderea în seria a IV-a a eşalonului trei fotbalistic, astfel că lupta în „3” la promovare, alături de Becicherecu Mic şi UTA BD, devine acum şi mai interesantă. Pasul fals făcut în prima etapă a returului, 0-0 cu ACSO Filiaşi, a agitat puţin apele pe malul Crişului Alb, acolo unde cei din conducerea clubului au digerat cu greu remiza. Încă neînvins în campionat, liderul vrea să dea restart în lupta la promovare în meciul de la Giarmata, pentru a se menţine la şefia seriei: „Va fi o partidă dificilă şi în acelaşi timp foarte importantă pentru noi, sper ca jucătorii să fi trecut peste momentul neplăcut de săptămâna trecută. Consider că a fost un accident acest prim joc din retur, am încercat să îi remontez psihic şi mergem la Giarmata cu gândul doar la victorie. Pe fondul unui joc bun şi cu o atitudine mult schimbată, trebuie să ne apropiem cele trei puncte”, ne-a declarat antrenorul Sebişului, Adrian Abrudean.

Abrudean: „Se anunţă un meci aprig”

Implicaţi în startul sezonului chiar în lupta pentru locurile fruntaşe, timişenii formează una dintre echipele incomode ale seriei, asta deşi au început şi ei cu stângul returul, 1-4 la Pandurii II. Totuşi, Millenium ocupă locul 4 în clasament, la opt puncte distanţă de adversara ei de mâine, handicap ce poate fi redus în cazul unei victorii: „Giarmata este o echipă bună a campionatului, destul de omogenă. Chiar dacă a avut şi ea probleme în prima etapă, sunt sigur că va arăta cu totul altfel împotriva noastră, se anunţă un meci aprig şi disputat”, mai spune „Ştili” Abrudean, încrezător că golgheterul Ionuţ Radu, care a ratat un penalty etapa trecută, va depăşi eclipsa de formă:

Aşteptări mari de la golgheter

Este un jucător de bază pentru noi, am discutat cu el şi mi-a mărturisit că îşi doreşte să atingă forma arătată în turul de campionat. Nu trece printr-o perioadă foarte bună, dar l-am asigurat de tot sprijinul meu, depinde doar de el de acum înainte.”  Sebişul nu va conta la Giarmata pe Mardare, în continuare accidentat, dar îl va recupera pe Miheţ, care şi-a ispăşit etapa de suspendare în prima etapă a returului, Meciul dintre Millenium Giarmata şi Naţional Sebiş este programat vineri, ora 15 şi contează pentru runda a 15-a din „C4”.

 

 

Facebook Comments