SEBIŞUL BATE LA POLI II ŞI REVINE PE PRIMUL LOC ÎN “C4”

by Sorin Haut

Naţional Sebiş a obţinut, astăzi, o victorie preţioasă la Timişoara, în faţa celor de la ACS Poli II. Cu Ionuţ Popa şi Rică Neaga în tribune, meciul de pe arena Calor a fost echilibrat în prima sa parte, cu ocazii la ambele porţi. Doar cu Smaranda, rezervă, trimis de la prima echipă, satelitul lui ACS Poli s-a dovedit periculos la ocaziile lui Codreanu şi Velcotă, din primul sfert de oră, Sebişul putând şi ea deschide scorul la şansele mari al lui Marius Ion şi mai ales Roman, ex-utistul ratând ocazia primei reprize, cu un şut din 10 metri la vinclu, respins in extremis de Contra. Finalul de prim mitan a adus şi deschiderea scorului, fundaşul sârb al oaspeţilor, Basic, marcând cu capul (45+1), din 5 metri, după un şut bun al lui Ion şi o ieşire greşită dintre buturi a portarului timişorean, scor 0-1 la pauză.

Basic, gol de trei puncte

Puştii lui Poli au forţat egalarea în repriza secundă, dar tot Sebişul s-a dovedit mai periculoasă, Stupu ratând o mare ocazie în minutul 64, atunci când a reluat din 14 metri puţin peste transversală. În replică, Velcotă a prins un şut de la 25 metri, ce s-a dus puţin alături. Poli II putea egala în minutul 90, Pădurariu ratând incredibil, din doar 5 metri. Meciul de la Timişoara s-a încheiat cu victoria la limită a sebişenilor, care revin, cel puţin până mâine (n.n. când joacă liderul Gâlda), pe primul loc în „C4”.

UTA şi Cermei, misiuni grele

Călin Cojocaru a început meciul de pe Bega în formula: Fişteag – Rosenblum, Basic, Suciu, Siminic – Stupu, Avramescu (Cârstoiu 50) – Săulescu (69 Mihuţa), Roman (85 Fuchs), Iuga – M.Ion (60 Susan). Sâmbătă, cu începere de la ora 15, joacă şi celelalte două reprezentante ale judeţului nostru în Liga a III-a: ultima clasată, UTA BD II, în deplasare la Cetate Deva, iar Cermeiul primeşte vizita celor de la Şcolar Reşiţa.

Facebook Comments