Dănuţ Şomcherechi, fostul fundaș originar din Baia Sprie, e noul antrenor al celor de la Sebiş. În cariera sa de jucător, tehnicianul Naţionalului a jucat ca fundaş central la FC Baia Mare, FC Argeș, „U” Cluj, Oțelul şi Progresul. Din acest an este antrenor cu licență A, el activând până acum la FC Kiss Baia Mare, club specializat în creșterea copiilor și juniorilor.
Șomcherechi cunoaște bine fondul de jucători tineri din zona Maramureșului, insistând pentru o primă achiziție: Casian Raini Bandula, mijlocaș de 19 ani, cu junioratul făcut la Academia Hagi, care a mai jucat la Comuna Recea și Minaur, tot în Liga III-a.
Naţional Sebiş se reuneşte pe 15 iulie, dată până la care Şomcherechi trebuie să îşi contureze lotul, ce foarte probabil va fi bazat, în majoritate, pe jucători tineri.