Clubul Lion Racing Team Sebiș a organizat zilele trecute etapa de debut a întrecerii naționale de endurocross, la care au concurat clasele: MOTO-A, B, C, Veterani; QUAD-A și C; ATV-A și C. Organizatorii au pregătit pentru acest sezon competițional un traseu nou, marcat însă de vremea potrivnică și de porțiunile cu noroi. La clasa Veterani, câștigător a fost Pop Viorel Vasile (Master Bike Cluj), urmat de Lela Ștefan și Petruț Călin Octavian, ambii sportivi ai clubul Lion Racing Team Sebiș, anunță Federația Română de Motociclism. La start s-au aliniat și 13 sportivi foarte tineri la clasa Moto C (sub 18 ani), Apati Denis Adrian (Lion Racing Team Sebiș) ocupând în final locul 3. Clubul din Sebiș a fost emisar pe podium și la clasa ATV-C, Muntean Răzvan Ioan (Lion Racing Team Sebiș) ocupând tot locul 3.
Clubul gazdă, Lion Racing Team, cu numeroase prezențe pe podium
La clasa Quad-A, sebișeanul Stănilă Valentin a încheiat al doilea, iar la clasa Quad-C s-a impus Hălmăgean Denis Florin, tot de la Lion Racing Team, colegul său, Feier Darius Florin, ocupând locul 3. Etapa a doua a Campionatului Național de Endurocross Polaris va fi organizată tot de către clubul Lion Racing Team Sebiș și se va desfășura la Moneasa, în ultimul weekend al lunii aprilie. Federația Română de Motociclism este condusă de ani buni de arădeanul Cristian Mureșan. (credit foto: Federația Română de Motociclism, facebook)