Deputatul Sebastian Ghiță a scăpat și de arestare după ce Camera Deputaților a decis prin vot respingerea solicitării procurorilor DNA de încuviințare a arestării – 107 pt la 179 imp si 1 abt.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat marţi cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii lui Sebastian Ghiţă, iar în cazul arestării preventive a acestuia nu a fost întrunit numărul de voturi necesar avizării.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Sebastian Ghiţă, anchetat într-un nou dosar. Deputatul este acuzat de dare de mită (2 infracţiuni), folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 infracţiuni), şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În timpul numărării voturilor, Sebastian Ghiță a vrut să intre în comisia de numărare dar nu a fost lăsat.
Sursa: stiripesurse.ro