SEARA DEDICATA DRAGOSTEI, IN 8 MARTIE, LA CERCUL MILITAR ARAD

by Andreea Radu

De la madrigalele parodice şi declaraţiile exagerate şi ironice de iubire ale Renaşterii lui Orlando di Lasso şi Pierre Passereau, inspiraţia unui program dedicat femeilor pe care le iubim argumentează gestul şi invitaţia la o oră de muzică petrecută în sala Cercului Militar, de pe B-dul Decebal nr. 19. Seara de 8 Martie, de la ora 19.00 este o seară a corului academic al Filarmonicii, dirijat de Robert Daniel Rădoiaş şi a capodoperelor corale inspirate de poezii de dragoste din lirica românească şi universală.
Miniaturi închinate iubirii, încărcate de dinamica şi verva vieţii cotidiene, madrigalele sunt abordate din perspectiva celor mai cizelate refrene laice, adevărate tablouri de gen, care se integrează perfect în repertoriile ansamblurilor cu dinamici camerale.
Le urmează textele romantice ale marilor poeţi de secol XIX, şapte autografe sonore inspirate de poeziile eminesciene, Atât de fragedă, Dorinţa (Vasile Popovici), Somnoroase păsărele (Tudor Flondor), Floare albastră (Vasile Spătărelu) şi splendidele valsuri de Vasile Timiş – După ce atâta vreme, Şi dacă…, Adio, dar şi o cuprinzătoare selecţie a celor mai frumoase numere din Liebeslieder op. 52 şi Neue Liebeslieder op. 65 de Johannes Brahms, celebrele colecţii de traduceri libere ale unor poezii de dragoste din lirica universală de Georg Friedrich Daumer. Splendidele culegeri de cântece de dragoste, imaginate de Johannes Brahms pe suportul metric al valsului cuprind întreaga gamă de sentimente şi emoţii, de la perspectiva naiv filosofică, la aceea provocatoare şi plină de neprevăzut, dragostea fiind reflectată prin poveşti simple sau izbucniri pasionale, prin melancolii visătoare sau devotamente adânci. Încărcate de efecte corale strălucitoare, partiturile alternează în mod echilibrat caracterele şi nuanţele lumii sonore brahmsiene oferindu-le auditorilor o unică şi extraordinară întâlnire cu arta vocală a saloanelor secolului al XIX-lea.
Finalul îi aparţine însă secolului XX. Freddie Mercury şi una dintre cele mai frumoase balade ale ultimelor decenii – Love of My Life, din albumului anului 1975 – A Night at the Opera dar şi What a Wonderful World, marele succes din 1967 al lui Louis Armstrong, semnat de George David Weiss şi Bob Thiele, o “panoramă” perfectă a acestei lumi a simplităţii şi iubirii, încheie cadoul nostru coral de luna martie. El este perfect dinamizat de intervenţiile solistice prezente în segmentul eminescian al programului – soprana Florica Burduleanu, mezzosopranele Daciana Rădoiaş şi Monica Valea, tenorul Ioan Moţiu şi baritonul David Buzgău şi acompaniamentul pianiştilor Sorin şi Adriana Dogariu.

Facebook Comments