Se știu toate echipele calificate în optimile Europa și Conference League

by Sorin Haut

AC Milan, Benfica, Olympique Marseille, AS Roma, Freiburg, Qarabag FK, Sparta Praga şi Sporting Lisabona s-au calificat, joi seara, în optimile de finală ale Europa League la fotbal.

AC Milan a cedat cu 2-3 la Rennes, în manşa secundă a play-off-ului pentru calificarea în optimile de finală. Benjamin Bourigeaud reuşind un hat-trick pentru bretoni, însă rossoneri merg mai departe după victoria cu 3-0 din tur.

Benfica a remizat cu Toulouse, 0-0, în Hexagon, însă câştigase în tur cu 2-1, printr-un gol marcat in extremis de Angel Di Maria, din penalty.

Olympique Marseille, la primul meci cu Jean-Louis Gasset pe banca tehnică, a trecut de Şahtior Doneţk cu 3-1, după ce ucrainenii au deschis scorul. În tur scorul a fost egal, 2-2.

AS Roma a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de Feyenoord. Scorul a fost egal, 1-1, atât în tur, cât şi în retur. ”Giallorossi” au câştigat la penalty-uri cu 4-2, deşi Romelu Lukaku a ratat. Portarul Mile Svilar a apărat două lovituri şi echipa antrenată de Daniele De Rossi s-a calificat.

Feyenoord şi AS Roma sunt la al treilea sezon consecutiv în care se înfruntă în cupele europene. ”Giallorossi” au câştigat prima ediţie a competiţiei Europa Conference League, după 1-0 cu Feyenoord în finală, în 2022, la Tirana. În ediţia 2022-2023 a Europa League, a cărei finală a disputat-o AS Roma, echipa capitolină a trecut în sferturi de Feyenoord, după 0-1 la Rotterdam şi 4-1, după prelungiri, pe Stadio Olimpico.

Azerii de la Qarabag FK merg mai departe, deşi au pierdut acasă cu Sporting Braga, scor 2-3. Gazdele au punctat de două ori în prelungiri, chiar dacă au jucat în zece oameni din minutul 57. În tur, Qarabag s-a impus cu 4-2.

Sporting Lisabona s-a mulţumit cu un egal pe teren propriu cu Young Boys Berna, 1-1, după ce câştigase primul meci cu 3-1. Lusitanii au ratat totuşi un penalty pe ”Jose Alvalade”.

Sparta Praga a trecut de Galatasaray Istanbul cus corul de 4-1, după ce în tur a fost 3-2 pentru ”Cim Bom”. La Praga, echilibrul s-a rupt după ce Galata a rămas în zece oameni, cehii punctând apoi de trei ori, prin Indrit Tuci (74), Lukas Haraslin (80) şi Jan Kuchta (90+6).

SC Freiburg a reuşit să se califice după prelungiri şi o revenire remarcabilă. Lens a condus cu 2-0 la pauză, după 0-0 în tur, însă Roland Sallai a realizat o dublă (67, 90+2), trimiţând partida în prelungiri, unde austriacul Michael Gregoritsch (99) a semnat golul victoriei şi al calificării.

Rezultate:
(+) SC Freiburg – RC Lens 3-2
Au marcat: Roland Sallai 67, 90+2, Michael Gregoritsch 99, respectiv David Pereira da Costa 28, Elye Wahi 45+2.
În tur: 0-0.

(+) Qarabag FK – Sporting Braga 2-3
Au marcat: Matheus Silva 102, Nariman Ahundzade 120+2, respectiv Roger Fernandes 70, Alvaro Djalo 83, Simon Banza 115 – penalty.
Cartonaş roşu: Elvin Jafarguliev (Qarabag, 57).
În tur: 4-2.

Rennes – (+) AC Milan 3-2
Au marcat: Benjamin Bourigeaud 11, 54 – penalty, 68 – penalty, respectiv Luka Jovic 55, Rafael Leao 58.
În tur: 0-3

Toulouse FC – (+) Benfica Lisabona 0-0
În tur: 1-2.

(+) Olympique Marseille – Şahtior Doneţk 3-1
Au marcat: Pierre-Emerick Aubameyang 23, Ismaila Sarr 74, Geoffrey Kondogbia 81, respectiv Gheorghi Sudakov 12 – penalty.
În tur: 2-2.

(+) AS Roma – Feyenoord Rotterdam 1-1, după prelungiri; 4-2, la loviturile de departajare
Au marcat: Lorenzo Pellegrini 15, respectiv Santiago Gimenez 5.
Au executat în ordine loviturile de departajare: Leandro Paredes 1-0 (gol), Ayase Ueda 1-1 (gol), Romelu Lukalu 1-1 (ratare – a apărat Timon Wellenreuther), David Hancko 1-1 (ratare – a apărat Mile Svilar), Bryan Cristante 2-1 (gol), Alireza Jahanbakhsh 2-1 (ratare – a apărat Mile Svilar), Houssem Aouar 3-1 (gol), Quilindschy Hartman 3-2 (gol), Nicola Zalewski 4-2 (gol).
În tur: 1-1.

(+) Sparta Praga – Galatasaray Istanbul 4-1
Au marcat: Angelo Preciado 8, Indrit Tuci 74, Lukas Haraslin 80, Jan Kuchta 90+6, respectiv Abdulkerim Bardakci 17.
Cartonaş roşu: Kaan Ayhan (Galatasaray, 68).
În tur: 2-3.

(+) Sporting Lisabona – Young Boys Berna 1-1
Au marcat: Viktor Gyokeres 13, respectiv Silvere Ganvoula 84 – penalty.
Viktor Gyoekeres a ratat un penalty în min. 57 (a apărat David von Ballmoos).
În tur: 3-1.

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în optimile de finală.

Tragerea la sorţi a optimilor de finală va avea loc vineri 23 februarie, la Nyon, de la ora 13:00.

Astăzi are loc tragerea la sorți a optimilor de finală în ambele competiții

Ajax Amsterdam, Olympiakos Pireu, Dinamo Zagreb, Union Saint-Gilloise, Servette Geneva, Molde FK şi Sturm Graz s-au calificat, joi seara, în optimile de finală ale Europa Conference League la fotbal.

Ajax, care în tur a evitat cu şansă o înfrângere pe teren propriu, după ce a fost condusă cu 2-0, s-a impus cu 2-1, după prelungiri, pe terenul formaţiei norvegiene Bodo/Glimt, în manşa secundă a play-off-ului pentru calificarea în optimile de finală.

Kenneth Taylor (114) a marcat golul victoriei pentru ”lăncieri”, într-un meci pe care ambele echipe l-au terminat în inferioritate numerică.

Olympiakos s-a impus la Budapesta cu 1-0 în faţa formaţiei locale Ferencvaros, după 0-0 în tur. Marocanul Ayoub El Kaabi a marcat singurul gol al dublei.

Dinamo Zagreb a remizat acasă cu Betis Sevilla, 1-1, dar campioana Croaţiei merge mai departe după victorie reuşită în Andaluzia (1-0).

Servette Geneva a câştigat în Bulgaria, 1-0 cu Ludogoreţ Razgrad, după un scor ”alb” (0-0) în Ţara Cantoanelor.

Eintracht Frankfurt, care în 2022 câştigat Europa League, a pierdut acasă în faţa belgienilor de la Union Saint-Gilloise, scor 1-2, părăsind competiţia. În tur scorul fusese egal, 2-2.

Norvegienii de la Molde FK s-au calificat fără emoţii, câştigând la scor de forfait în capitala Poloniei, 3-0 cu Legia. Nordicii obţinuseră victoria şi în tur, cu 3-2.

Sturm Graz a câştigat şi returul cu Slovan Bratislava, chiar în Slovacia, cu 1-0, după o victorie cu 4-1 acasă.

Maccabi Haifa a obţinut calificarea miercuri.

Rezultate:
Miercuri
KAA Gent – (+) Maccabi Haifa 1-1
Au marcat: Tarik Tissoudali 69, respectiv Frantzdy Pierrot 4.
Cartonaş roşu: Daniel Sundgren (Maccabi, 72).
În tur: 1-2.

Joi
Bodo/Glimt – (+) Ajax Amsterdam 1-2, după prelungiri
Au marcat: Patrick Berg 83, respectiv Steven Berghuis 34, Kenneth Taylor 114.
Cartonaşe roşii: Josip Sutalo (Ajax, 48), Albert Groenbaek (Bodo, 66).
În tur: 2-2.

(+) Dinamo Zagreb – Betis Sevilla 1-1
Au marcat: Takuro Kaneko 59, respectiv Cedric Bakambu 38.
În tur: 1-0.

Ludogoreţ Razgrad – (+) Servette Geneva 0-1
A marcat: Timothe Cognat 6.
În tur: 0-0.

Eintracht Frankfurt – (+) Union Saint-Gilloise 1-2
Au marcat: Eric Ebimbe 88, respectiv Cameron Puertas Castro 47, Dennis Eckert Ayensa 80.
În tur: 2-2.

Ferencvaros Budapesta – (+) Olympiakos Pireu 0-1
A marcat: Ayoub El Kaabi 45 – penalty.
În tur: 0-1.

Legia Varşovia – (+) Molde FK 0-3
Au marcat: Fredrik Gulbrandsen 2, 67, Eirik Hestad 20.
În tur: 2-3.

Slovan Bratislava – (+) Sturm Graz 0-1
A marcat: Mika Biereth 52.
Cartonaş roşu: Cesar Blackman (Slovan, 90+2).
În tur: 1-4.

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în optimile de finală.

Tragerea la sorţi a optimilor de finală va avea loc vineri 23 februarie, la Nyon, de la ora 14:00.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments