SE SCUMPESTE TAXA DE DRUM: CE FACE CNADNR CU BANII?

by Paula Craciun

Recentul proiect de scumpire a rovinietei, în unele cazuri şi cu 175%, ridică noi semne de întrebare asupra modului în care sunt cheltuiţi banii de drumuri.

Guvernul ar vrea să scumpească rovinieta pentru auutovehiculele de transport marfă de cel puţin 3,5 tone. Între timp, CNADNR se plânge că nu are bani pentru drumuri, deşi nu a reuşit să atragă toate fondurile europene oferite de Bruxelles. În plus, potrivit unui fost director al instituţiei, prezent la o emisiune TV, compania ar fi primit 14 miliarde euro din 2007 până astăzi. La un preţ de 10 milioane de euro pentru kilometrul de autostradă cu trei benzi pe sens, cu aceşti bani s-ar fi putut construi 1.400 de kilometri de autostradă. Din 2008 până acum, au fost deschişi puţin peste 400 de kilometri de autostradă.

În plus, salariile celor 6.000 de angajaţi nu sunt mici. Un exemplu este Narcis Ştefan Neaga, managerul care ocupă funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) din august 2013. Potrivit ZF.ro, el ar fi încasat în 2013 venituri din salarii în cuantum de 186.738 de lei, adică o medie lunară de peste 15.500 de lei (echivalentul a 3.500 de euro). Informaţiile sunt disponibile în declaraţia sa de avere, completată în iunie 2014.

Sursa: evz.ro

Facebook Comments