Perioada de depunere a cererilor pentru bursă se prelungeşte până pe data de 14 februarie, printr-un ordin al ministrului Educaţiei, anunță antena3.ro. Ministerul Educației a emis ordinul de ministru de modificare și completare a ordinului prin care se aprobă criteriile de acordare a burselor.
Toți elevii care au beneficiat de burse sociale în semestrul I vor primi în continuare acest tip de burse, într-un cuantum dublat (de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună), cât și cei care care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) față de valoarea valabilă pentru anul 2021 (1.386 lei).
Burse școlare 2022. Lista documentelor doveditoare, simplificată
Totodată, a fost simplificată lista documentelor doveditoare. În situaţia în care acestea au fost depuse în primul semestru pentru obţinerea bursei sociale, îşi păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului şcolar.
Beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflaţi în întreţinerea unui singur părinte şi elevii abandonaţi de părinţi (asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă). Pentru aceşti elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.
Elevii din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. Pentru aceşti elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.