Se pregăteşte recepţia drumului Sântana-Sintea Mică

by Adrian Pavel

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a aprobat constituirea comisiei de recepție având în vedere terminarea lucrărilor pe DJ791 Sântana – Sintea Mică, urmând ca în perioada imediat următoare să fie organizată recepția.

,,Așa cum am promis, drumul județean Sântana-Sintea Mică, în lungime de 10 kilometri, a fost reabilitat din fondurile proprii ale Consiliului Județean Arad. Lucrările au început la sfârșitul anului 2019, iar acum ne pregătim de recepția lucrării. Acest tronson a făcut parte din strategia noastră de modernizare/reabilitare a peste 300 kilometri de drumuri județene.  Prin această investiție, am creat o legătură modernă, de bună calitate între Sântana și comuna Olari, inclusiv satul aparținător Sintea Mică  și am facilitat mobilitatea între trei orașe importante din județ: Sântana, Ineu, Chișineu Criș”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

 

Facebook Comments