UTA a fost învinsă astăzi, scor 2-0 (1-0), pe terenul nou promovatei FC Hermannstadt, într-un meci contând pentru etapa a 5-a a Ligii a II-a. Chiar dacă au avut, timp de o oră, om în plus pe teren, “roş-albii” au făcut un meci foarte slab, confirmând astfel startul stagional dezamăgitor. Primul sfert de oră al meciului de pe Cibin a fost destul de animat, jucându-se cursiv, chiar şi pe contre, cu un Strătilă activ pe banda dreaptă. Totuşi, încă din debut au apărut nesincronizări în apărare, iar la prima ocazie, Sibiul a deschis scorul în minutul 21, la o fază de curtea şcolii: Tătar a bătut lung un aut, fundaşii arădeni au fost parcă anesteziaţi, mingea a ajuns la Neagu, care cu un şut superb din 10 metri, lateral dreapta, l-a lăsat fără replică pe Grahovac. UTA s-a întors în atac, iar Ciucă şi Buleică au irosit două lovituri periculoase din preajma careului, pentru ca pe o contră, Hermannstadt să fie aproape de 2-0 în minutul 33, şutul lui Dîlbea, din 25 de metri, zguduind bara transversală. Peste doar un minut, Strătilă a scos al doilea galben la Pîrvulescu, iar gazdele au rămas în 10. Din lovitura liberă nu a ieşit nimic, Curtuiuş reluând cu capul mult pe lângă poartă. Deşi în superioritate numerică, UTA nu a ştiut să îşi fixeze adversara, intrând într-un joc de uzură, la întâmplare, care le-a convenit de minune amfitrionilor.
Mult lăudata apărare, în genunchi
Mihalcea a schimbat ofensiv abia la pauză – Stahl era o variantă aşteptată încă din start – trimiţându-l pe teren şi pe Grigorie, care astfel a debutat în tricoul arădenilor. UTA s-a aruncat în atac încă de la începutul părţii a doua, dar Curtuiuş şi Strătilă au fost imprecişi la finalizare. “Bătrâna Doamnă” a uitat uitat însă complet de apărare, iar asta i-a fost fatal. La primul contraatac, Sibiul a făcut 2-0 în minutul 53, Manea şi Ciucă scăpându-l ridicol, din marcaj, pe Bogdan Rusu, care după ce a recepţionat o pasă filtrantă, l-a executat sec pe Grahovac, cu un şut de la 14 metri. Pe teren a fost introdus şi Cîrstocea, iar Mihalcea îşi epuiza schimbările după nici o oră de joc. Strătilă a ratat încă o şansă mare în minutul 57, şutând din careu pe direcţia portarului.
Superiori numeric, penibili în rest…
Cei 50 de suporteri ai UTA-ei, care au dominat fondul sonor, şi-au amintit din nou de primarul Falcă, semn că de acum va fi război pe faţă între cele două părţi. În iarbă, UTA a continuat să sufere, iar Sibiul – cu Pelici trimis în tribune pentru proteste – putea pedepsi încă o dată apărarea absolut aeriană a arădenilor, Bogdan Rusu fiind aproape de “dublă” în minutul 64, şutul său din unghi trecând foarte puţin alături. Peste cinci minute, Ciucă nu a reuşit să înscrie nici din 6 metri, cu capul, luându-l la ţintă pe Căbuz. Pe un nou contraatac, Dîlbea – complet nemarcat în careu – a şutat milimetric peste poartă din 6 metri, mingea ştergând şi bara transversală. Cu Stahl izolat inexplicabil pe banda stângă, deşi putea şi chiar se impunea să joace al doilea atacant, lângă Curtuiuş, UTA a măcinat în gol.
Nori negri deasupra lui Mihalcea
Mai grav e că unii jucători, cu aere de vedete şi supraevaluaţi de Mihalcea – la fel de vinovat ca şi echipa – şi de conducere, au demonstrat că nu prea au valoare, dar nici atitudine. S-a terminat 2-0, iar UTA suferă prima înfrângere a sezonului, eşec care însă o aruncă până pe locul 9, la mai mult de o victorie distanţă de primele două locuri promovabile, ocupate surprinzător de nou promovatele Ripensia şi Hermannstadt. UTA a început meciul de la Sibiu în formula: Grahovac – Adili, Manea (54 Cîrstocea), Ciucă, Burlă – Tănase, Asani (46 Grigorie) – Strătilă, Toma, Buleică (46 Stahl) – Curtuiuş.
Foto: uta-arad.ro
Se poate şi mai rău, băieţi?! FC Hermannstadt – UTA 2-0
Facebook Comments