Unei italience angajate la Universitatea La Sapienza din Roma i-au fost acordate două zile libere plătite pentru a-și putea îngriji câinele bolnav, informează DPA și Daily Mail.
Femeia, care trăiește singură, a solicitat două zile libere plătite, a indicat organizația de protecție a animalelor LAV. Nu avea altă soluție pentru a putea avea grijă de setter-ul ei Cucciola, în vârstă de 12 ani, care urma să fie operat. Solicitarea i-a fost însă respinsă.
Proprietara câinelui a citat inițial „motive legate de familie” pentru absența sa, însă angajatorul a insistat să își ia cele două zile din concediu.
După ce LAV a oferit asistență juridică femeii, angajatorul a revenit asupra deciziei, acordându-i cele două zile libere solicitate.
Organizația pentru drepturile animalelor a susținut în instanță că neacordarea îngrijirii unui animal aflat la ananghie este echivalentă cu un act de cruzime la adresa animalelor, iar justiția i-a acordat câștig de cauză femeii.
„Este un alt pas important în vederea recunoașterii faptului că animalele… fac parte din familie din toate punctele de vedere „, a declarat președintele LAV Gianluca Felicetti.
Sursa: agerpres.ro