Peste 30 de muncitori și 12 utilaje lucrează pentru finalizarea asfaltării drumului de pe Strada Cometei, precum și la sensul giratoriu aflat la intersecția cu Centura Aradului și Zona Industrială (Park UTA 2), sub coordonarea domnului inginer Gheorghe Medințu, proprietarul INTERMED UTILAJ și COMPANY AGREGAT.
„Apreciem seriozitatea şi efortul susţinut al firmei contractate pentru realizarea acestui obiectiv de investiţie extrem de important pentru municipiul nostru şi ne-am dori ca acestea să fie molipsitoare şi pentru alte firme cu care Primăria Municipiului Arad colaborează în cazul investiţiilor demarate”, a declarat domnul primar al municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Conform celor declarate de dl. inginer Gheorghe Medințu, lucrarea va fi predată beneficiarului, urmând să fie efectuate, în această săptămână și lucrări de toaletare – șanțuri, acostamente, marcaje și de iluminat. „Am demonstrat că lucrările noastre sunt de o înaltă calitate și ducem la bun sfârşit toate proiectele şi contractele începute, în termenul stabilit”, a precizat dl. inginer Gheorghe Medințu, coordonatorul INTERMED UTILAJ și COMPANY AGREGAT, firme specializate în lucrări de construcții de drumuri, alături de partenerul principal FOREST NATUR FRUCT.