În această perioadă, administrația locală din Șeitin derulează două proiecte foarte importante pentru comunitate: Extindere rețea de alimentare cu apă, respectiv Modernizarea și asfaltarea unor străzi în comună.
În prezent, se lucrează la extinderea rețelei de alimentare cu apă, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2). Valoare lucrării este de 10.654.543,06 lei.
Celălalt proiect, care însumează modernizarea și asfaltarea a circa 10 kilometri de străzi, este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Și la acest proiect se muncește intens, finalizarea lucrărilor fiind preconizată în acest an. Valoare investiției este de 12.392.769,97 lei.
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad apreciază eforturile administrației din Șeitin, de a oferi confort și dezvoltare locuitorilor comunei: „Sunt două proiecte importante, care dau valoare localității și pot să ducă la o creștere economică, prin atragerea de noi investitori. Primarul Mircea Totorean s-a dovedit un administrator destoinic și îmi exprim regretul că dumnealui n-a mai candidat, în vară, pentru un nou mandat în fruntea comunei”.
La rândul său, primarul în funcție, Mircea Totorean, a concluzionat: „Am decis să nu mai candidez, dar mi-am dorit să duc la bun sfârșit aceste două proiecte, pe care le consider proiectele mele de suflet. Prima dată se va finaliza asfaltarea străzilor și estimez că acest fapt se va realiza cam într-o lună. Extinderea rețelei de apă este o lucrare mai de durată, dată fiind amploarea acesteia, dar în curând va fi și aceasta finalizată”.