TNL Arad obţine premiul pentru cea mai activă filială de tineret din România
La Gala Premiilor TNL „Mircea Ionescu Quintus” care a avut loc în acest weekend la Bucureşti, organizaţia de tineret a Partidului Naţional Liberal din Arad a obţinut premiul pentru cea mai activă filială de tineret din ţară, fiind cea mai importantă distincţie care se oferă în cadrul galei. La acest eveniment au participat preşedintele Partidului Naţional liberal, Ludovic Orban, premierul Florin Cîţu şi preşedintele TNL România, Mara Mareş.
„Acest premiu ne onorează și ne motivează totodată! Mulțumesc celor peste 700 de tineri activi ai TNL Arad, premiul acesta e al vostru, al celor de-acasă! De asemenea, mulţumesc echipei PNL Arad pentru susţinerea necondiţionată acordată tinerilor, în special preşedintelui Gheorghe Falcă şi prim-vicepreşedintelui Iustin Cionca! Un cuvânt care descrie Tineretul Național Liberal este unitate! Așa că premiul este al nostru, al Generației Altfel! Cuvinte care deranjează pe unii, dar sa nu uităm că faptele vorbesc despre noi! Iar noi, dragi prieteni, cred cu tărie ca demonstram zi de zi cât de tare ne caracterizează aceste cuvinte prin munca și implicarea noastră, prin empatia și entuziasmul de care dăm dovadă, și nu in ultimul rând prin curajul de a sta in picioare pentru principiile și valorile creștin liberale! Tineri frumoși, viitorul, ca și prezentul, ne aparține”, a declarat Patricia Dinga, preşedintele TNL Arad.
Delegația arădeană de tineret a fost formată din: Patricia Dinga, Irina Lazăr-Onescu, Florin Tripon, Oana Țucudean, Raluca Vartolomei, Alisa Patko, Sorina Ursoi, Bianca Butur, Denis Bot, Sorin Mihalache, Bogdan Faur, Mădălin Păcurar și Iulian Marinache.
Liberali arădeni abonați la robinetul cu bani publici. Astăzi, Patricia Dinga, consilier municipal
Publicăm un articol apărut în data de 2 decembrie 2019 în Live Arad pentru a vă face o idee, dacă interesează pe cineva, despre cine este Patricia Dinga.
În ultima vreme, depolitizarea instituțiilor a redevenit o modă, o ciorbă reîncălzită pe care politicienii ne-o servesc ori de câte ori ajung la putere, pentru ca de a doua zi să facă exact ce au făcut cei pe care i-au dat jos.
De câteva săptămâni, depolitizarea instituțiilor este noul slogan al liberalilor, la nivel central dar, culmea, și la nivel local, unde prin vocea președintelui PNL Arad Gheorghe Falcă se cere eliminarea clientelei de partid din instituțiile publice. Un demers demn de toată lauda, pe care însă Gheorghe Falcă ar trebui să-l înceapă cu propriii colegi. Adică, mai întâi să elimine din instituțiile publice, din societățile subordonate CLM și CJA, sutele de liberali angajați pe criterii de partid și mai puțin de competență. Pentru că instituțiile din Arad, fie că vorbim de deconcentrate sau cele subordonate administrației locale și județene, sunt pline de astfel de exemple, de liberali care ocupă diferite funcții plătite din bani publici. Poate Gheorghe Falcă a uitat câte sute de liberali și pedeliști a angajat în cei 15 ani de când conduce județul Arad, așa că ne-am propus să-i aducem aminte, într-un serial pe care îl începem astăzi.
Și nu puteam să începem decât cu o tânără speranță a PNL, din generația nouă, generație care nu pare să se poată desprinde nici ea de robinetul cu bani publici. Este vorba despre Patricia Dinga, consilier municipal din partea PNL. Am încercat să aflăm mai multe de la cei din PNL, despre calitățile domnișoarei Dinga, dar am primit același răspuns: e apreciată de cine trebuie. Iar vreo doi liberali au și tras cu ochiul, semn că apreciatul ăsta are o altă conotație. În fine, nu e treaba noastră.
Dacă despre competențe n-am reușit să aflăm prea multe, în schimb știm cu ce se ocupă Patricia Dinga, în timpul în care nu e pe la întrunirile PNL sau în campanie. În ultimii ani, tânăra liberală a avut parte de locuri de muncă… la stat. Că așa e la noi cu ăștia de dreapta, mai toți sunt abonați la robinetul cu bani publici. Mai întâi, domnișoara Dinga a fost angajată la Consiliul Județean Arad (era să scriem că a lucrat, dar nu suntem siguri dacă a avut vreo activitate), iar din 2017 i s-a găsit un post călduț în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor JudeţulArad, cunoscută ca ADI Deșeuri. Știți voi, asociația aia care ar trebui să implementeze proiectul privind deșeurile din județul Arad, dar a reușit să îngroape proiectul respectiv, dar și zeci de localități, în gunoaie. Cu alte cuvinte, tot la stat, probabil pentru ca domnișoara Dinga să aibă mai mult timp pentru activitățile de partid. În 2018, Patricia Dinga a încasat de la ADI Deșeuri 29.680 de lei, iar de la CLM 11.000 de lei, ca indemnizație. Așadar, un venit de vreo 3.500 de lei, în mână, din bani publici, cu ajutorul partidului. Și atunci, cum să nu iubești culorile liberale și să nu strigi din toți rărunchii „jos ciuma roșie“?