La Universitatea de Medicină din București are loc o verificare internă, după ce în biblioteca instituţiei a fost filmat videoclipul unei melodii de petrecere, cu acordul conducerii instituţiei.
Melodia este a cântăreței Carmen Şerban, care spune că a filmat în acea locaţie după ce solicitarea ei a fost aprobată de conducere.
Videoclipul a fost filmat în luna august, în timpul vacanţei de vară. Videoclipul a revoltat un student, care a postat pe pagina lui de socializare mai multe comentarii.
„În momentul de faţă, conducerea Universităţii s-a autosesizat. Este o ancheta internă, aşteptăm finalul anchetei. Dacă se va impune verificam și noi, la Ministerul Educaţiei. Dar autonomia universitară permite fiecărei universități să îşi regleze elemente de genul acesta în interiorul lor. Eu cred că sunt suficiente elemente care clarifică situația la nivelul Universității și nu este nevoie de intervenția Ministerului Educației Naţionale”, a declarat Liviu Pop, ministrul Educației.
Pe de altă parte, fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a afirmat: „“O anchetă internă”… asta anunță domnul rector Sinescu. Un telefon ar fi trebuit să fie suficient, nu?
Sau poate nici atât… că doar manelizarea învățământului universitar de la noi nu a început odată cu piesa asta, și nici de capul ei.”
Sursa: digi24.ro