Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu poprire pe salariu din cauza unor amenzi auto pe care le-a primit în județul Brașov. Doar că tânărul nu are maşină şi nici nu a condus vreodată din cauza problemelor de sănătate. Amenzile sunt de acum cinci ani, iar pentru acestea i s-au oprit zilele trecute 1.600 de lei din salariu.
Încadrat în gradul doi de handicap și aflat în imposibilitatea de a şofa, Ciprian Popovici a aflat cu surprindere că a fost amendat de 11 ori în Brașov pentru că ar fi condus fără rovinietă.
„Ori să fie o greșeală, ori s-au folosit de datele mele personale! O singură amendă de 240 de lei era semnată, dar nu e semnată amenda cu semnătura mea. De la poliția rutieră m-au trimis la primărie, de la primărie m-au trimis să plătesc”, a spus bărbatul.
Bărbatul vrea să dea în judecată toate autoritățile implicate în acest caz pentru ca amenzile să fie anulate. Conform legii, singura posibilitate prin care acesta poate recupera banii reţinuţi deja din salariu este să arate că nu el era la volan.
„Să conteste pe de o parte nelegalitatea acestui titlu executoriu și pe de altă parte faptul că nu este persoana care s-a fi făcut vinovat de aplicarea acelei amenzi! Este o procedură judecătorească greoaie și la sfârșit când va câștiga și va demonstra că în mod nelegal i-au fost aplicate aceste sancțiuni pecuniare, să facă întoarcerea executării silite, astfel încât banii să-i vină înapoi de la ANAF”, a explicat avocatul Liviu Bran.
Polițiștii din Brașov încearcă acum să afle cum s-a ajuns la o astfel de situație.
„Este într-adevăr o situaţie ieşită din comun şi într-adevăr din toate verificările noastre a rezultat că el nu posedă permis de conducere”, a precizat purtătoarea de cuvânt a IPJ Brașov, Gabriela Dinu.
Dacă se dovedește în instanță că bărbatului i-au fost luați banii ilegal, acesta poate cere daune morale de la autorități.
Sursa: digi24.ro