Poliţiştii Capitalei efectuează, la ora transmiterii ştirii, percheziţii la domiciliul unor persoane bănuite că au declarat contra cost, că la trei adrese locuiesc 15.000 de persoane din Republica Moldova, ca aceştia să obţină carte de identitate românească. Sumele cerute erau între 150 şi 200 euro.
„La această oră, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Ordine Publică şi Poliţia Sectorului 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pun în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară în Capitală şi pun în executare 9 mandate de aducere într-un dosar privind infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat şi fals în declaraţii. Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că două grupuri infracţionale organizate îşi ofereau serviciile, contra cost, unor cetăţeni străini, preponderent din Republica Moldova, pentru a le facilita obţinerea cărţii de identitate româneşti, declarând în fals că aceştia vor locui la adresele lor, sumele solicitate fiind între 150 şi 200 de euro”, informează Poliţia Capitalei.
Potrivit sursei citate, până la acest moment au fost identificate aproximativ 15.000 de persoane care figurează ca având domiciliul stabilit la trei adrese din sectorul 3. Cei nouă suspecţi urmează a fi audiaţi, dar şi cetăţenii moldoveni, ce vor fi aduşi cu microbuzul.
Sursa: mediafax.ro