Temperaturi de iarnă, în această dimineață, în majoritatea zonelor din țară. Meteorologii anunță că vremea se încălzește, însă doar pentru câteva zile. Alina Șerban, meteorolog ANM, a explicat în exclusivitate pentru Antena 3 CNN cum va fi vremea în perioada următoare. ”Am putea spune că valul de aer rece deja s-a deplasat către partea de vest a Europei. La noi va avansa o masă de aer cald ce va determina temperaturi din ce în ce mai ridicate.
Încălzirea o vom resimți chiar pe parcursul zilei de astăzi, temperaturile maxime vor depăși 10 grade în mare parte din țară, ușor mai scăzute de atât doar în depresiuni, se vor apropia de 14-15 grade în partea de vest și de sud a teritoriului, iar în zilele următoare va continua să se încălzească astfel încât temperaturile vor depăși în mare parte din țară 14-15 grade, până spre 18-19 grade, poate chiar 20 în extremitatea de vest și de sud a teritoriului.
Cel mai cald va fi probabil sâmbătă, când vom avea și fenomene specifice instabilității atmosferice. Deci fenomene de vară, trecem de la ninsori la dezvoltări convective, la descărcări electrice, într-un interval destul de scurt de timp.
În această dimineață am avut temperaturi foarte coborâte, s-a produs brumă și îngheț la sol în aproape toată țara, spre -12 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, negative în aproape toate regiunile, dar și acestea vor crește treptat, vom vorbi de temperaturi pozitive și noaptea în toate regiunile la noapte, poate doar în depresiuni și jumătatea estică a teritoriului vom mai avea ușor negative.
Însă și acest pasaj de încălzire va fi tot de scurtă durată, va ține până în weekend, pentru că avem semnale, soluții ale modelelor, care ne sugerează o nouă răcire săptămâna următoare”, a explicat Alina Șerban la Antena 3 CNN.
Se încălzește în România, însă doar pentru câteva zile!
Facebook Comments