Dennis Man, fotbalistul momentului în Liga 1 şi golgheterul la zi al campionatului, este dorit insistent de Parma, echipa care ocupă penultimul loc în Serie A. După mai multe tratative, oficialii de la FCSB și Parma au convenit aseară asupra sumei de 13 milioane de euro + 2 milioane în bonusuri, anunţă Gazeta Sporturilor, dar Gigi Becali nu acceptă ca transferul să se facă până când va primi o scrisoare bancară de garanție din partea italienilor. „13 milioane de euro plus bonusuri, care sunt aşa: 1 milion de euro dacă dă zece goluri în doi ai şi unul când joacă 15 meciuri la echipa naţională, adică pe parcursul a cinci ani. Eu zic că joacă. Ei vor să dea banii în doi ani și jumătate, nu am nicio problemă, poate să fie și în trei ani, numai că vreau o scrisoare bancară, pentru că ei sunt pe loc retrogradabil și e posibil ca Parma să intre în faliment și nu mai iau niciun ban. Dacă bagă societatea în faliment, la revedere bani. Așa că am cerut o garanție bancară. A zis că nu se practică așa ceva, dar eu nu vreau dacă nu am garanția asta. A vorbit și MM Stoica, că eu nu știu engleză, i-a explicat despre ce este vorba și i-a dat lui MM numărul lui personal de telefon. I-am spus lui MM să îl sune când vrea, dar dacă nu îmi dă garanția bancară nu mă interesează. I-am spus că aș accepta 12 milioane de euro pe loc și încă două apoi. Dar mai bine 12,5. Afacerea s-a făcut, numai că vreau garanție”, anunţă Becali.
Becali vrea garanţie bancară: italienii au plusat la oferta iniţială!
Dennis Man ar urma să fie cel mai scump transfer făcut vreodată de o echipă din România. Până acum, cel mai scump a fost Nicolae Stanciu, transferat de la Steaua la Anderlecht, în 2016, pentru 10 milioane euro, urmat de Vlad Chiricheş, de la Steaua la Tottenham, în 2013, pentru 9,5 milioane euro şi Valentin Mihăilă, de la Craiova la Parma, în 2020, 8,5 milioane de euro. 17 goluri şi 7 pase decisive are arădeanul Man la FCSB în acest sezon, în cele 19 meciuri de campionat şi preliminariile Europa League. UTA deţine un procent de 11%, la un eventual transfer al lui Man de la FCSB, aşa că s-ar alege şi ea cu peste 1,5 milioane de euro, bani care probabil vor veni în tranşe. Dacă s-ar transfera în Serie A, Man ar putea fi coleg la Parma cu Valentin Mihăilă, dar ar înfrunta adevăraţi coloşi ai fotbalului mondial, precum Cristian Ronaldo, Ibrahimovic sau Lukaku. Site-urile de profil din Italia anunţă şi ele drept iminent transferul, reputatul jurnalist Gianluca Di Marzio, omul cu ponturile în mercato-ul din Serie A, având şi el informaţii care duc spre mutarea arădeanului la Parma.