Nicolae Dică (42 de ani) a demisionat astăzi de la CS Mioveni, după șase înfrângeri la rând! Cu 4 etape înainte de finalul sezonului, argeșenii sunt ultimii în Superliga, la mare distanță de locurile salvatoare, 13 puncte. Plecarea lui Dică vine chiar înaintea meciului de sâmbătă, ora 14:30, cu FC Argeș, rivala din județ care luptă tot pentru evitarea retrogradării. Piteștenii au însă șanse mult mai bune, fiind în duel direct chiar cu UTA pentru evitarea locului 15. Arădenii au un punct mai mult, iar etapa viitoare a play-out-ului se anunță foarte importantă: Argeșul va avea probabil o misiune ușoară cu conjudețeana Mioveni, în vreme ce pe UTA o așteaptă un meci mai greu, dacă ar fi să ne luăm după declarațiile lui Dani Coman, președinte la FC Hermannstadt. Roș-albii dau piept cu sibienii marți, 2 mai, de la ora 20, în etapa a șasea a play-out-ului din Superliga.
Coman îi pune gând rău lui Rednic: „Îmi doresc să-i stric debutul!”
„Îmi doresc tare mult să câștigăm, UTA fiind în luptă directă cu FC Argeș. Îmi doresc să ajut indirect echipa la care am crescut, la care am făcut primii pași în fotbal. Cât despre debutul lui Mircea Rednic, e un antrenor foarte bun, pe care l-am avut, care poate crea o emulație în jurul echipei, dar îmi doresc să-i stric debutul și să câștigăm”, a afirmat Coman, Piteștul fiind orașul său natal. Așadar, vești nu prea bune pentru UTA și Rednic în perspectiva luptei dure pentru salvare, mai ales că peste două runde joacă meciul salvării chiar în Trivale, cu FC Argeș! Mioveniul va fi preluată cel mai probabil de Marius Stoica, cel care a fost interimar și în perioada noiembrie – decembrie 2022. Dică pleacă la doar o zi după ce UTA a anunțat și ea despărțirea de Laszlo Balint.