O investiție care presupune extinderea reţelei de alimentare cu apă în trei din cele șase sate aparținătoare comunei Târnova – Agrișu Mare, Arăneag și Drauț – este facilitată de Consiliul Județean Arad.
Consiliul Județean Arad a aprobat, prin Hotărâre de Consiliu, solicitarea Consiliului Local al Comunei Târnova de punere la dispoziție a unor suprafețe de teren, proprietatea publică a Județului Arad, în vederea extinderii rețelei de alimentare cu apă în comună.
„Realizarea acestui obiectiv este oportună și reprezintă un factor fundamental al vieţii în comuna Târnova, deoarece accesul la apă sigură, este o prioritate fundamentală în condițiile unei continue degradări a condițiilor climatice și de mediu. Alimentarea populaţiei cu apă potabilă şi în cantităţi suficiente trebuie să fie una din direcţiile prioritare în politica şi acţiunile oricărui stat pentru sănătate în relaţie cu mediul, fiind și o măsură eficientă în profilaxia maladiilor condiţionate de apă. Având în vedere că rezervele de apă din zonă sunt tot mai puţine este necesară promovarea acestei investiţii”, a declarat consilierul județean Simona Stan.