Toaletări în cartierul Vlaicu
În perioada 21-25 februarie, echipele edilitare gestionate de Primăria Municipiului Arad prin Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban vor acționa în cartierul I. G. Duca (Vlaicu), continuând lucrările de toaletare și corecție a arborilor amplasați pe domeniul public.
Astfel, în ultima săptămână a lunii februarie, se vor efectua lucrări specifice asupra arborilor amplasați în aliniament, pe Calea Aurel Vlaicu – partea stângă. Amintim faptul că în cursul săptămânii trecute au fost realizate astfel de activități pe partea dreaptă a tronsonului de drum cuprins între zona UTA și zona Fortuna. Toaletarea arborilor pe această arteră principală se aplică pentru obținerea unui aspect unitar și vizează înlăturarea ramurilor uscate, a cioturilor rezultate în urma căderilor de ramuri, a lăstarilor lacomi ce apar la baza arborilor sau pe trunchi și totodată, asigurarea și optimizarea vizibilității elementelor de semnalizare rutieră (semafoare, indicatoare de circulație).
Concomitent, în cursul aceleiași perioade, se vor realiza și activități de toaletare a arborilor amplasați pe arterele secundare din cartierul Vlaicu – partea stângă, respectiv în zona asociațiilor de proprietari.
Toaletări în situații de urgență
În același timp, Primăria Municipiului Arad are în vedere și organizează intervențiile punctuale de urgență, constatate pentru arborii din toate cartierele municipiului. Acest tip de intervenții privesc situațiile în care se impune toaletarea imediată a acelor arbori a căror ramuri fie ajung în imobilele alăturate, fie interferează cu rețelele de utilități publice suprateran, existând riscul de a produce pagube materiale semnificative.
Scopul și durata lucrărilor de toaletare a arborilor
Lucrările specifice asupra arborilor amplasați în mediul urban, efectuate de echipele edilitare, sunt reprezentate de tăieri de formare, întreținere, regenerare și corectare, după caz. Precizăm că în Planul de toaletare a arborilor amplasați pe domeniul public al Municipiului Arad sunt programate lucrări de toaletare a arborilor amplasați pe domeniul public din municipiul Arad, pe toată perioada de repaus vegetativ, până la intrarea în rod respectiv pornirea în vegetație a speciilor de arbori.
Scopul lucrărilor de toaletare și corecție, aplicate în această perioadă, este tocmai încurajarea creșterii normale a speciei, aceste lucrări realizându-se conform Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi în intravilanul localităților, republicată, în perioada de repaus vegetativ al speciilor, pentru a nu produce uscarea arborilor. Această perioadă este marcată toamna de începerea căderii primelor frunze ale arborilor și se încheie primăvara, înainte de pornirea în vegetație, odată cu perioadele de pornire a mugurilor vegetativi pe specii. Mai precis, perioada de repaus vegetativ coincide cu intervalul de timp care începe cu luna octombrie sau noiembrie până în lunile martie sau aprilie, în funcție de momentul intrării în vegetație pentru fiecare specie de arbore în parte, ținând cont și de perioada de intrare în vegetație a speciilor termofile.
De asemenea, suplimentar obligațiilor prevăzute de legea în materie, lucrările de toaletare care se efectuează în această perioadă asupra arborilor amplasați în municipiu sunt și rezultatul solicitărilor venite de la arădeni, persoane fizice, persoane juridice sau asociații de proprietari.
În fapt, activitățile de toaletare a arborilor de pe domeniul public vizează, pe lângă necesitatea asigurării mentenanței stradale și prevenirea situațiilor în care arborii, odată cu înaintarea acestora în vârstă și înălțarea în apropierea blocurilor de locuințe, caselor, spațiilor comerciale și a altor spații publice, pot provoca accidente și pot pune în pericol viața umană și integritatea imobilelor din zonă. Astfel, principalele motive pentru care se execută lucrări de toaletare la arborii aflați în mediul urban constau în siguranța, sănătatea și aspectul vizual al acestora. Toaletarea din rațiuni de siguranță vizează suprimarea ramurilor care pot cădea, provocând daune fizice și materiale sau a ramurilor ce interferează cu rețelele de utilități publice supraterane. Pe de altă parte, toaletarea din considerente ce privesc sănătatea arborilor urmărește buna dezvoltare și conservarea arborilor și se efectuează prin aerisirea coroanei, respectiv prin suprimarea arborilor ce se întrepătrund, precum și a cioturilor rezultate în urma căderii de ramuri ca urmare a vremii severe. În fine, toaletarea din rațiuni estetice reprezintă obținerea portului (siluetei) specific pentru coronamentul fiecărei specii de arbore, respectiv a unei coroane echilibrate, menită să îmbunătățească peisajul locului și de asemenea, să facă față vremii severe.
Plantări de arbori
Activitățile de toaletare a arborilor din municipiul Arad se subscriu eforturilor Primăriei Municipiului Arad de întreținere optimă a spațiilor verzi din municipiu. Totodată, în cursul acestui an a fost demarată campania de plantare “2.500 de copaci #pentruArad #pentruarădeni”. Puieții plantați în ampla acțiune a administrației pot fi identificați pe principalele bulevarde și artere ale orașului. Copacii care poartă însemnele campaniei anterior menționate, recent plantați, contribuie la regenerarea spațiilor verzi din mediul urban.
Atenție sporită
Pentru ca intervenția echipelor edilitare și accesul echipamentelor și utilajelor să nu fie îngreunate, facem apel la conducătorii auto să nu parcheze autoturismele în zonele în care se efectuează astfel de lucrări. Se recomandă, de asemenea, șoferilor să evite aceste zone, să manifeste atenție sporită și să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Primăria Municipiului Arad vă mulțumește pentru sprijinirea efortului de întreținere a spațiilor verzi #pentruArad și vă adresează scuzele de rigoare pentru eventualul disconfort creat.